Editorial

Baladele usturoiului din Paradis

Talentul său uriaș e vizibil și în raport cu celelalte romane ale sale pe care le-am citit. Dacă la mulți romancieri, clasici sau contemporani, personajul principal al fiecărui roman, seamănă mult cu autorul, deci și între ele, la Mo Yan fiecare roman are un alt personaj, desprins din viața lui Mo Yan, dar nu din apucăturile proprii.

Structura e foarte bine pusă la punct. Capitolele sfidează cronologia, descriu traiectoria sentimentelor personajelor, răsucindu-se ca un cub rubik până la final. Singura linie dreaptă o constituie fragmentele Baladei usturoiului cântate de menestrelul orb Zhang Kou, care precedă fiecare capitol.

O carte foarte tristă, parcă desprinsă din secolele trecute, când țăranii nu cunoșteau decât gustul lipiilor, însă foarte actuală pentru țările cu populații extrem de sărace cum sunt cele din estul Europei. Poveștile par luate din copilăria bunicilor. Oameni flămânzi, care cultivă pământul cu mâna, care nu reușesc să câștige cât să acopere taxele către stat.

Mo Yan se slujește cu abilitate de furia țăranilor, pornită tocmai de „incidentul usturoiului", ca să pună în comportamentul lor furia pe care – probabil – a resimțit-o el ca fiu de țăran din Sud, când a aflat de necazul cultivatorilor de usturoi. Pentru că doar sentimentul apartenenței putea dicta la foc-automat un roman atât de complex, scris în 35 de zile.

Dacă ai la îndemnână un grup de țărani furioși, nu e greu să pui cuvinte în gura lor pentru care să nu fii tras la răspundere de politica unui partid, cum e cel comunist. Cred că motivul pentru care Mo Yan a inventat un citat din Stalin, care îndemna ca romanul – nu romancierul – să fie aproape de politica vremii, a fost o scroneală menită să îl pună la adăpost. Din același motiv cartea se încheie cu articolele ziarelor de atunci. Acestea au un limbaj care îmi bătea timpanul în copilărie: dezvoltarea economiei de bunuri, bunăstarea clasei agricultorilor, interesele maselor populare, slujirea poporului cu devotament, directivele partidului, asimilarea ideologiei ș.a., încheiate de autor cu observația că toți demnitarii sancționați, au fost de fapt mutați în alte zone, ba chiar promovați, în timp ce bieții țărani care au intrat în clădirea Guvernului Județean, ca tinerii noștri în Parlament, în aprilie 2009, au înfundat pușcăriile.

Iată ce spunea Mo Yan prin intermediul personajelor: „Dacă demnitarii nu slujesc poporul, atunci mai bine să se ducă acasă și să planteze cartofi!" sau „Poporul are dreptul să răstoarne un partid, un guvern care nu luptă pentru interesele lui. Dacă un cadru de partid cu răspunderi sau un funcționar în guvern se transformă din slujitor în stăpân, atunci poporul are dreptul să îl dea jos." Mesaje pe care ar trebui să le transmitem și noi guvernanților noștri.

Puteţi urmări ştirile Timpul.md şi pe Google News!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.