Balamucul lui Hadârcă

Întrucât e vorba despre un spectacol politic foarte curajos, întrebarea e mai mult decât legitimă. La prima vedere, timpurile s-au schimbat radical, fiind eliminate toate piedicile pentru ca un asemenea spectacol să nu fie difuzat pe undele celui mai ascultat post de radio din Republica Moldova. Cu toate astea, unii dintre spectatorii care au audiat spectacolul regizat de Petru Hadârcă după textul omonim al lui Sergiu Burcă nu erau prea convinşi că treaba asta se va întâmpla, fiindcă foarte multe dintre personajele din spectacol sunt recognoscibile şi uşor de ghicit în spatele unor nume englezeşti foarte sofisticate, împrumutate din dramaturgia shakespeareană. Nu cred să fi existat vreun spectator din sala unde a avut loc audiţia care să nu fi întrevăzut lejer în spatele personajelor cu nume medievale nişte oameni politici moldoveni foarte concreţi, care încă mai sunt activi pe scena politică din R. Moldova şi care încă se mai luptă pentru putere, printre care e vorba şi de Iurie Roşca, Vlad Cubreacov sau… de Vladimir Voronin. Nu ştiu, poate că spectacolul între timp a şi fost lansat în eter, dar vreau să spun că aceste temeri au existat, ceea ce înseamnă că până şi cei care au urmărit audiţia au fost depăşiţi de curajul regizorului Petru Hadârcă şi al dramaturgului Sergiu Burcă, care au procurat prima mărturie fundamentală despre nişte figuri odioase şi despre nişte scenarii politice abominabile, în care au fost antrenaţi atâţia intelectuali de marcă. Spectacolul lui Petru Hadârcă şi al lui Sergiu Burcă este prima încercare de-a se lepăda de Satana şi de-a pune degetul pe rana pe care a lăsat-o în urma sa PPCD-ul. L-am mai putea interpreta şi ca o mea culpa, dar şi ca o tentativă de a sparge tăcerea şi de a vorbi despre duplicitate şi manipulare. Una peste alta, spectacolul este unul foarte reuşit, fiind unul dintre cele mai bune spectacole radiofonice pe care le-am ascultat în ultimul timp. Unele dintre cele mai bune roluri ale lui Vitalie Rusu, Emil Gaju sau ale Mihaelei Strâmbeanu, aceştia le-au făcut anume în acest spectacol, care e, nici mai mult, dar nici mai puţin, decât un eveniment estetic şi moral. Prin acest spectacol, Petru Hadârcă mai demonstrează încă o dată că e un mare regizor de teatru radiofonic, care, ca nimeni altul, ştie să transforme spectacolul radiofonic într-un instrument al lustraţiei morale şi estetice. De mult era timpul!!!