Banca Mondială, finanţată de ţările emergente
Astfel, baza de capital a instituţiei a fost majorată cu 5,1 miliarde de dolari, iar cea mai mare contribuţie au avut-o statele în curs de dezvoltare, potrivit Wall Street Journal.
Banii proveniţi din majorarea de fonduri vor fi folosiţi pentru continuarea programelor de finanţare.
„Capitalul suplimentar elimină posibilitatea de a fi nevoiţi să reducem împrumuturile în a doua parte a acestui an”, a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick. Practic, puterea de creditare a BM va creşte cu o treime.
Majorarea capitalului trebuie aprobată de parlamentele mai multor state, inclusiv de Congresul SUA. Ca urmare a aportului de capital, statele emergente au câştigat mai multe voturi în conducerea BM.
R. Moldova are încheiate acorduri de finanţare cu SUA (Programul Compact), FMI, Banca Mondială şi statele Uniunii Europene în valoare de aproape 2 miliarde de euro.
După EVZ