Timpul Local

Basarabenii au uimit Roma…

E de notat că la realizarea programului cultural din anul acesta au luat parte şi copiii noştri – generaţia a doua de emigranţi – care au urcat pe scenă cu mândrie pentru ţara lor de origine. E vorba, de exemplu, de C. Gramatic, un băiat de 12 ani, care ne reprezintă ţara şi cu alte ocazii, doinind frumos din fluier. Copiii noştri au purtat cu mândrie Tricolorul, simbolicul prosop cu colac, ne-au popularizat tradiţiile.

Basarabenii s-au prezentat cu trei piese muzicale, cu dansurile formaţiei „Hora Moldovei” şi două cântece interpretate de Isabelle Haile, o tânără moldoveancă talentată, care studiază în anul trei la Liceul ştiinţific „Francesco D’Assisi”, studentă şi la Academia Naţională „Santa Cecilia”. Isabelle face parte şi din corul ARAMUS de pe lângă Biserica „Santa Maria degli Angeli e dei Martiri” din Roma.

Dansatorii din „Hora Moldovei” au reuşit să-i facă pe toţi spectatorii să se prindă într-o horă moldovenească şi era curios să vezi lumea aceea multicoloră, persoane de diferite vârste, religii şi culturi, cum joacă tot aşa ca la noi, la Străşeni ori la Orhei. Iar la bucătăria naţională au fost nelipsite sarmalele în frunză de viţă-de-vie şi plăcintele cu brânză şi mărar, pregătite cu mare dragoste de către reprezentanţii comunităţii noastre de aici, de la Roma, în frunte cu Ecaterina Hâncu. Cine le-a gustat, le-a lăudat.

Oaspeţi de onoare ai Casei Mari a Moldovei au fost scriitorul Iurie Bojoncă cu soţia (Asociaţia A.M.I.C.I. de la Veneţia), ambasadorul Republicii Moldova în Republica Italiană, Gheorghe Rusnac, reprezentantul primarului Romei şi preşedintele de onoare al Comitetului multietnic, Federico Rocca.

Toţi au rămas încântaţi de standul nostru, „Casa Mare”, unde, ca de obicei, nu au lipsit lucrările manuale (milieuri), care au trezit curiozitatea publicului. Meşterul popular Maria Ciobanu, autoarea lor, care se află în Italia din 2005, a răspuns cu bunăvoinţă la întrebările doritorilor de a afla secretele artei sale. Doamna Ciobanu posedă o colecţie bogată care a fost expusă în Italia cu diferite prilejuri.

Asociaţiile moldoveneşti de pe teritoriul italian şi-au prezentat rodul activităţii.

Au fost expuse şi câteva dintre lucrările plasticianului Teodor Buzu, un basarabean actualmente stabilit în oraşul Tabor din Cehia, precum şi creaţii ale pictorului Victor Bivol, actualmente muncitor la Roma.

Ţara noastră a fost reprezentată de câteva asociaţii basarabene care activează la Roma: „San Mina Onlus” (preşedintă – Ecaterina Hâncu), „Assomoldave” (Tatiana Nogailîc), „Moldova nel mondo” (Eduard Gherciu), „Dacia” (Vitalie Ciobanu), „Liga delle donne moldave” (Ala Cambarov). Au fost prezenţi reprezentanţi ai Ambasadei R. Moldova la Roma.

Desfăşurarea evenimentului a avut loc cu ajutorul acordat de Arina Iavorschi, Liuba Zavatin, Nina Duca, Veronica Cincilei, Mariana Chicu, Tamara Cerkez, Liza Platon si alţi colaboratori ai asociaţiilor basarabene la Roma.

Asociaţia „Assomoldave”,
Roma

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *