Însă ele reflectă drama incomensurabilă a Basarabiei pe timpul foametei organizate din anii 1946-1947 şi lumea trebuie să afle adevărul. Și anume că „viața de rai”, trâmbițată de sovietici, zeci de ani la rând, a fost produsul unei propagande criminale. Din acest motiv, documentele respective au fost ascunse sub zeci de lacăte. Prezentăm mai jos doar câteva dintre zecile sau sutele de cazuri de acest fel, despre care s-au păstrat informații în arhivele pecetluite ale „țării truditorilor”.

În prima jumătate a lunii decembrie 1946, un grup de responsabili din raionul Strășeni, aproape toți venetici și vorbitori de limbă rusă, au confiscat modestele rezerve de hrană ale oamenilor, iar puțin mai târziu au hotărât să meargă și să vadă dacă aceștia mai sunt în viață. Efectuând inspecții în satele Lozova, Vorniceni, Căpriana și în centrul raional, ei au întocmit un raport. Din acest document secret aflăm că, în localitățile nominalizate, locuiau atunci circa 15 500 de oameni, întruniți în 4400 sute de gospodării. Dintre aceștia, 8000 de persoane își terminaseră rezervele de alimente sau mai aveau ceva de-ale gurii pentru o săptămână-două. Alți 4200 de locuitori ar fi putut supraviețui, cel mult o lună.

Raportul mai arată că președintele de atunci al raionului Strășeni, tovarășul Murahovski, și secretarul raional de partid, tovarășa Mojaeva, decizând să examineze ei înșiși situația la fața locului, au vizitat 71 de familii, dintre care 54 nu mai aveau ce mânca. Potrivit altor surse, dintre cei 46 mii de locuitori ai raionului Strășeni, în iarna-primăvara anului 1947, circa trei mii au murit, iar alte câteva mii figurau în statisticile comuniste ca „distrofici, în prag de moarte”.

Împreună cu sora, și-a mâncat fratele…

Cazul incredibil, despre care vom relata, a avut loc în s. Pitușca, r-nul Călărași. În acest sat au locuit întotdeauna oameni harnici și gospodari. Rareori pe aici au fost dezmățuri sau încălcări grosolane de lege, sătenii urmând tradiții seculare de bună conviețuire. Dar viața cea bună s-a terminat odată cu venirea „eliberatorilor”. În anul 1947, autoritățile RSSM au confiscat și rezervele pitușcănenilor, iar ajutoarele pentru cei rămași fără nimic veneau puține și doar sub formă de împrumut. Două kilograme de pâine pe lună pentru fiecare suflet – doar atât primeau sătenii. Dar nici de această rație nu se bucurau toţi, mulţi bătrâni şi copii rămânând singuri în fața morţii…

Într-o zi, de la sfârșitul lui mai, Maria Olaru, mamă a trei copii, care își îngropase soţul cu vreo lună în urmă, a plecat la lucru pe câmp, împreună cu fratele său Efim Bărdău, având asupra lor doar o sticlă cu apă. Înainte de ieşirea lor din casă, fiul Mariei, Nicolae, în vârstă de opt ani, s-a plâns unchiului că n-a pus nimic în gură de câteva zile și nu mai rezista în faţa foamei. Din lehamite sau poate în glumă, bărbatul i-a șoptit băiețelului: „Taie-l pe Mișulică, fierbe-i carnea și lasă-mi și mie o bucățică…” Mișulică era frăţiorul lui Nicolae şi avea nouă luni.

După ce mamă-sa și unchiul s-au depărtat, băiatul de opt ani l-a ridicat pe frățiorul său din pătuc, l-a dus în șopron și, cu lacrimi în ochi, i-a tăiat cu un cuțit gâtul. Neavând putere, l-a secționat apoi cu mult greu, iar o parte din carne a fiert-o într-un vas de bucătărie și a mâncat-o împreună cu soră-sa de trei ani. El a lăsat şi o bucată de carne pentru unchiul său, pe care a ascuns-o de soră-sa, însă aceasta a găsit-o şi s-a înfruptat din ea. Revenind de pe câmp și văzându-şi casa plină de sânge, Maria Olaru, flămândă și istovită, a leșinat. Ulterior, fiind interogat de miliție, Efim Bărdău a negat categoric că l-ar fi sfătuit pe nepoțelul său să-și ucidă și să-și mănânce fratele.

Cazul respectiv este oglindit într-o notă strict secretă, ca și celelalte de acest fel, semnată la 17 iunie 1947 de Nicolai Krainyi, secretarul de partid (bolșevic) al județului Chișinău, și adresată comitetului central al partidului sovietic din RSSM. (Nota în cauză poate fi accesată la Arhiva Asociațiilor Social-Politice, fondul 51.)

Unele mame se hrăneau din carnea copiilor lor

În altă notă a lui Nicolai Krainyi cu privire la situația din județul Chișinău, adresată organelor superioare ale partidului, se scot în vileag cazuri nu mai puțin fioroase. Amintim că, în februarie, TIMPUL a publicat un articol al subsemnatului, intitulat „Copiii cadrelor sovietice – secrete de stat”, în care se demonstra că Vladimir, feciorul lui Nicolai Krainyi, era un bandit de drumul mare în Chișinăul postbelic.

Astfel, noul raport semnat de funcționarul sovietic, care poartă aceeași notă „strict secret”, informează despre câteva cazuri de canibalism, depistate în județ. Printre altele, Nicolai Krainyi o menționează pe cetățeanca Dabija Alexandra din s. Sireț, r-nul Strășeni, femeie fără carte, născută în 1912, care, după ce soțul i-a murit de distrofie, n-a mai așteptat ca și fiul său de 13 ani, Simion, să se piardă de foame. Și, într-o zi, l-a înădușit. După aceasta a tăiat cadavrul în bucăți și i-a mâncat carnea, împreună cu fiica sa, Maria, în vârstă de 9 ani. Miliția a stabilit că aceasta s-a întâmplat din cauza lipsei permanente de hrană în familia respectivă, după ce cantina pentru flămânzii satului a fost închisă vreme îndelungată. În consecință, Alexandra a ajuns după gratii, iar fiică-sa a ajuns la o casă de copii.

Iată încă un caz similar. În satul Băcioi, în martie 1947, sătenii au observat că, în ograda Mariei Dogaru, nu se mai văd copiii acesteia, după ce vreo trei dintre ei și tatăl lor muriseră iarna. Alertată, miliția a verificat această informație și a constatat că, din cauza foamei și a durerii, femeia și-a ieșit din minți. L-a omorât mai întâi pe feciorul Vasile, de șase ani, apoi pe cel mai mare copil al său, fiica Anastasia, de 14 ani. Din carnea copiilor a făcut pârjoale, pe care le-a vândut la piață, în Chișinău. Autorul raportului preciza că și Maria Dogaru a fost arestată.

Au mâncat un copil flămând

Matei Graur din s, Vădeni, r-nul Soroca, încă nu împlinise 14 ani în iarna anului 1947, când părinții i-au murit de foame. A rămas împreună cu fratele său, Vasile, mai mare cu doi ani, și ambii au fost duși la orfelinat. La 3 aprilie, același an, Matei a revenit în sat, de unde trebuia să aducă o adeverință, și s-a întâlnit pe drum cu cetățeanul Neculai Iavorschi, care l-a invitat la el, ca să-i dea ceva de mâncare. Iar, în timp ce orfanul stătea la masă, Iavorschi i s-a furișat pe la spate și l-a asfixiat. Ucigașul, în vârstă de 25 de ani, a folosit apoi trupul băiatului, pentru a-și hrăni din el mama și fratele mai mic. Restul cărnii, rămasă după prima gustare, a fost ascunsă în hornul casei, unde au și găsit-o milițienii.

Acest caz a fost adus la cunoștința comitetului central al partidului comunist republican, printr-o notă „strict secretă” a secretarului de partid din județul Soroca, M. Nakonecinîi. Acesta atrăgea atenția și la faptul că, ceva mai devreme, Neculai Iavorschi i-a luat viața lui Arion Andrieș, cel de-al doilea soț al mamei sale, din care, de asemenea, s-au alimentat cu toții. După cum au stabilit autoritățile, familia Iavorschi, alcătuită din patru persoane, a primit în ianuarie și în februarie, în calitate de împrumut de la stat, câte opt kilograme de pâine pe lună. Iar pentru martie și aprilie se preconiza să li se dea câte 20 de kilograme.

(Va urma)

George Mârzencu