UE ia în calcul interzicerea țigărilor cu filtru și a celor electronice

Uniunea Europeană analizează interzicerea ţigărilor cu filtru şi a ţigărilor electronice într-un efort de a reduce consumul de tutun, informează AP.
De asemenea, este analizată şi o posibilă interzicere a comercializării de ţigări în magazine, benzinării şi chioşcuri.
Un proiect de lege, elaborat de Consiliul Uniunii Europene, va fi discutat la o reuniune a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) din noiembrie. Proiectul de rezoluţie citează un raport al unui grup de studiu al OMS „privind reglementarea produselor din tutun”, care „recomandă în mod explicit interzicerea filtrelor pentru a reduce atractivitatea ţigărilor”, relatează cotidianul Bild.
„O interdicţie privind fabricarea, importul, distribuţia şi vânzarea de ţigări cu filtru ar aduce o contribuţie importantă la reducerea consumului de tutun”, se mai prevede în proiectul de lege.
Interdicţia ţigărilor electronice este, de asemenea, o „opţiune suplimentară de reglementare”, deoarece UE urmăreşte să protejeze mediul şi sănătatea oamenilor.
Propunerea a fost discutată pentru prima dată în cadrul Grupului de lucru pentru sănătate publică, din cadrul Consiliului UE, pe 9 octombrie şi va fi examinată la conferinţa OMS de la Geneva, care va avea loc luna viitoare.
Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, susţine şi ea restricţiile, analizând o posibilă interdicţie „bazată pe generaţii”, care ar interzice vânzarea de produse din tutun oricărei persoane născute după un anumit an.