După succesul care l-a însoțit de la debut, Hemingway publică microromanul Bătrânul și marea în anul 1953 și este încă o dată copleșit de succes. Povestea primește importantul premiu Pulitzer. Un an mai târziu primește și premiul Nobel pentru literatură, iar juriul face referire la acest mic roman.
Scris – ca toate operele lui – într-un limbaj direct, evitând construcțiile pretențioase, încercând să redea viața în scris prin imaginile simple ale tabloului realității, optând pentru fraze scurte și clare, Bătrânul și marea e o lectură obligatorie pentru orice vârstă. Iar tinerii, tocmai mulțumită simplității stilului, pot să aleagă varianta în engleză, fără să se teamă de o lectură dificilă.
Bătrânul Santiago, un pescar de pe coasta Cubei, nu a mai prins nici un pește de 84 de zile. Convins că a 85-a zi va fi una cu noroc, iese mult în larg și duce o luptă pe viață și pe moarte cu peștele spadă care mușcă momeala. Deși povestirea poate fi receptată ca o metaforă a vieții omului, cu încercări, ispite, înfrângeri – ea e mai degrabă o dovadă a puterii scriitorului de a înțelege oamenii. Monologul bătrânului în mijlocul apelor e impresionant, sentimentul de înfrățire cu prada e exploatat cu mare finețe și cu o atenție sporită, iar imaginea băiatului din cătunul pescarilor e ca o rezervă nesfârșită de umanitate și umanizare. De la dragostea lui plină de admirație față de Santiago, concretizată de convingerea că bătrânul poate prinde Peștele, la cea plină de compătimire pentru bătrânețile și neputințele lui. Nu poți uita momentul în care tânărul fuge să caute cafea și mâncare, cu lacrimile curgându-i gârlă pe obraji din grijă pentru bătrânul și istovitul pescar.
O poveste tristă, frumoasă, captivantă, o icoană a vieții simple trăită de cei uitați, Bătrânul și marea rămâne neegalată și e cu siguranță o lectură necesară.
