Economie

Berea nu scapă de majorarea accizelor: Din 2027, acestea vor crește cu 10%

Berea nu este scutită de accize.Potrivit politicii fiscale pentru anul 2027, acciza aplicată acesteia urmează să fie majorată cu 10%, la fel ca în cazul altor băuturi alcoolice, a declarat ministrul Finanțelor, Victoria Belous în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Ministrul a fost întrebat despre discuțiile din Parlament cu privire la taxarea suplimentară a alcoolului și despre informațiile potrivit cărora berea nu ar urma să fie vizată.

„Berea are acciză în Republica Moldova”, a precizat Victoria Belous și a explicat că politica fiscală prevede, în general, majorarea cu cel puțin 10% a accizelor pentru produsele accizabile.

Potrivit ministrului, pentru băuturile alcoolice acciza existentă este majorată cu 10%, iar în cazul berii se aplică aceeași creștere. Ea a făcut distincție între acciza deja existentă și așa-numita „taxă de viciu” discutată în Parlament.

Belous a explicat că ideea discutată la nivel parlamentar viza introducerea unei taxe suplimentare, peste acciză și TVA, pentru anumite produse, inclusiv băuturi alcoolice. Această taxă însă nu a fost introdusă pentru alcool.

„Taxa de viciu nu se introduce pentru vodcă. Taxa de viciu s-a introdus doar pentru jocurile de noroc”, a declarat ministra Finanțelor.

Victoria Belous a mai precizat că acciza la țigări urmează să crească mai mult, cu aproximativ 20%, iar Guvernul a introdus accize noi pentru anumite soluții de fumat, băuturi carbogazoase cu un conținut ridicat de zahăr, băuturi energizante și produse pirotehnice.

Ministrul a avertizat totodată că o suprataxare excesivă a alcoolului ar putea avea efecte nedorite. În opinia sa, majorările foarte mari de taxe nu au demonstrat că pot opri consumul excesiv de alcool și ar putea împinge o parte din piață spre zona tenebră sau determina consumatorii să se orienteze spre produse mai ieftine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *