Justiție

Procurorii, indignați după un interviu cu Grosu: Critica trebuie susținută de probe

Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) respinge acuzațiile potrivit cărora ar bloca sau ar contrazice procesul de evaluare externă a procurorilor și susține că fiecare raport al Comisiei de evaluare este analizat în baza întregului dosar. Reacția vine după afirmațiile făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, la care a participat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Într-un mesaj publicate pe rețelele sociale, reprezentanții CSP precizează că au luat act de declarațiile făcute în cadrul emisiunii, mai exact în timpul discuției dintre moderator și Igor Grosu, referitoare la unele hotărâri ale Consiliului privind evaluarea externă a procurorilor.

Discuțiile au vizat modul în care CSP examinează rapoartele Comisiei de evaluare, precum și impactul deciziilor adoptate asupra credibilității procesului de vetting.Consiliul afirmă că respectă dreptul la critică și necesitatea controlului public asupra activității instituțiilor, însă susține că orice critică trebuie să se bazeze pe argumentele și probele care au stat la baza unei hotărâri.

„Critica unei hotărâri trebuie să se raporteze la argumentele și probele pe care aceasta se întemeiază, fără a atribui membrilor Consiliului, în lipsa unor elemente concrete, motive determinate de solidaritatea profesională”, se arată în reacția CSP.

Reprezentanții instituției amintesc că, potrivit Legii nr. 252/2023, Comisia de evaluare externă verifică integritatea etică și financiară a persoanei evaluate și întocmește un raport motivat, iar CSP examinează atât raportul, cât și întregul dosar înainte de a adopta o decizie.

Totodată, Consiliul face trimitere la o hotărâre a Curții Constituționale din 16 ianuarie 2025, potrivit căreia nepromovarea evaluării poate fi constatată în baza dovezilor care confirmă necorespunderea criteriilor de integritate și nu doar în baza existenței unor dubii serioase.

CSP subliniază că raportul Comisiei de evaluare este o parte esențială a procedurii, însă nu determină automat decizia finală a Consiliului.

„Consiliul nu este chemat să confirme formal fiecare concluzie a Comisiei, ci să își exercite efectiv competența atribuită de lege și să adopte o hotărâre proprie, motivată pe baza întregului dosar. Exercitarea acestei competențe nu reprezintă o opoziție față de Comisie și nici o abatere de la procesul de evaluare externă”, precizează CSP.

Instituția a reacționat și la formulările utilizate în cadrul emisiunii, printre care „vreo șase membre de acolo, ridică mânuțele”, „stimații procurori din CSP” și „breasla face zid”.Potrivit Consiliului, astfel de afirmații reduc instituția la originea profesională a unei părți dintre membrii săi și „trivializează exercitarea votului într-un organ constituțional”.

CSP afirmă că este un organ constituțional colegial și plural, iar hotărârile adoptate aparțin plenului, nu unor membri individuali sau unei anumite „bresle”.

Totodată, Consiliul condamnă utilizarea unui limbaj pe care îl califică drept depreciativ, ironizant sau generalizator la adresa instituției și a membrilor săi, inclusiv din partea persoanelor care dețin funcții publice sau a formatorilor de opinie.

Potrivit CSP, procesul de evaluare externă este unul complex și sensibil, cu implicații atât pentru procurorii evaluați, cât și pentru funcționarea sistemului Procuraturii. Instituția susține că fiecare dosar este examinat individual, în baza probelor disponibile, iar hotărârile adoptate sunt motivate și pot fi supuse controlului judecătoresc.

„Consiliul nu solicită protecție față de critică, ci o dezbatere publică responsabilă, echilibrată și raportată la rolul atribuit prin lege fiecărei instituții implicate în evaluarea externă”, se mai arată în comunicat.

CSP dă asigurări că va continua să examineze fiecare caz și să își asume public și juridic hotărârile adoptate, în limitele mandatului său constituțional și legal.Amintim că, pe 9 septembrie, la emisiunea „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, prezentatorul TV l-a întrebat pe Igor Grosu despre procedura de vetting, menționând că „avem procurori care n-au trecut de trei ori – pre-vettingul, vettingul și CSP-ul, foarte frumușel, vreo șase membri de acolo ridică mânuțele și îi promovează”.

La rândul său, președintele Parlamentului și liderul PAS s-a adresat către CSP, menționând că „breasla face zid” și că rapoartele vetting cu recomandări de nepromovare și respinse în mod repetat de instituție „știrbesc din credibilitatea” acesteia. Potrivit lui Grosu, în acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii are „mai mult curaj”. În același timp, Grosu a spus că guvernarea nu indică „cine trebuie să promoveze și cine nu trebuie să promoveze” evaluarea externă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *