Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfântul Pantelimon
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon a trăit în vremea împăratului Maximian Galeriu şi era originar din cetatea Nicomidiei. El a văzut lumina zilei în anul 284, dintr-un tată păgân, senator la curtea împăratului, şi o mamă creştină. Primul său nume a fost "Pantoleon", adică "cel în toate puternic ca un leu".
Dobândind multe cunoştinţe şi o înţelepciune aleasă a practicării medicinii, el a fost remarcat de împărat, care l-a şi ales drept medic al său.
Din cauză că era căutat de mulţi bolnavi, ceilalţi medici din Nicomidia deveniseră invidioşi pe el şi, fiindcă îngrijise un creştin tocmai chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunţa pe Pantoleon la împărat. Pentru credinţa si dragostea tânărului Pantelimon faţă de Hristos, împăratul Maximian porunceşte ca acesta să fie supus unor chinuri groaznice, după care decide să-i fie tăiat capul.
Potrivit tradiţiei, în această zi, mii de oameni vin la biserică pentru a se ruga sfântului de tămăduire spirituală şi fizică. De Sfântul Pantelimon, vracii îşi culeg ierburile de leac.