Pot constata ceea ce e evident: că oamenii de acolo s-au rupt în două (tabere), că nu se știe ce vor alege celelalte țări ale Marii Britanii care au votat altceva decât Anglia, că – și aici poate e aspectul cel mai grav – s-a creat un precedent.
Bucuria nostalgicilor URSS nu mă afectează. E o bucurie goală, fără temei. Fiindcă britanicii nu au renunțat la Europa din cauza sărăciei. Ori noi tocmai de aceea vrem în Europa, ca să trăim mai bine, să avem mai multe șanse și – eventual – să putem merge în alte țări europene. Unii își imaginează că de vreme ce Marea Britanie a ieșit din UE, nici noi n-ar trebui să aderăm. Să gândești astfel, e ca și cum ai crede că dacă sinistrații de la Strășeni nu își mai doresc ploi, tot așa nu și le doresc nici locuitorii deșertului Sahara. Deci, ca să fie limpede, Moldova nu are nicio stație cu Brexitul britanicilor.
Dacă încercăm să anticipăm această mișcare britanică, tot batem pasul pe loc. Nu știm încă dacă această retragere va afecta mai mult Europa sau Marea Britanie. S-ar putea ca tocmai cei din urmă să ajungă nostalgici. S-ar putea să nu. Europa devine mai slabă, Marea Britanie mai izolată. Nu putem încă să bănuim unde se va ajunge.
Însă un lucru e limpede, chiar dacă nu e și frumos. Multe se întâmplă cu repeziciune în Europa, schimbările și răsturnările de situație sunt la ordinea zilei, iar la o analiză obiectivă înțelegem că problemele nu se rezolvă, ci doar se trece peste ele.
Ceea ce, desigur, nu înseamnă că avem o siguranță în afara Uniunii Europene. Zâmbetele de fericire ale lui Dodon nu se justifică. Bucurie pe stânga pentru Brexit? Păi haideți atunci să vedem de ce atâtea țări din fosta URSS sunt și vor să devină parte a Uniunii Europene? Dacă zece boboci de gâscă pleacă la iaz, iar unul se întoarce în curte, nu e o dovadă că la iaz e mai rău decât în curte. Poate e șchiop sau poate l-au gonit ceilalți.
În fine, cum spun bătrânii, vom trăi și vom vedea, însă trebuie să observăm această evidență: lucrurile se schimbă pe întreg continentul, iar rezolvarea unei probleme e amânată pentru îmbrățișarea altei probleme.
Cum nota scriitorul Mircea Cărtărescu pe o rețea de socializare: „Anexarea Crimeei ne-a făcut să uităm de criza elenă, terorismul islamist ne-a făcut să uităm de anexarea Crimeei, refugiații ne-au făcut să uităm de terorism, Brexit ne face să uităm de refugiați… Nu ne-am plictisit, noi, europenii, de vreo cinci ani încoace. Acum – ferească Dumnezeu să uităm și de Brexit." E o problemă modul în care uităm în loc să rezolvăm. Iar lucrurile se schimbă cu repeziciune și chiar dacă suntem de acord cu afirmația scriitorului român, înțelegem limpede că peste o zi sau o lună ceva ne va determina să uităm Brexitul.
