Actualitate

Bucureștenii IES ÎN STRADĂ pentru a protesta în fața ambasadei Republicii Moldova

”Societatea civilă din Republica Moldova și România reacționează cu promptitudine la măsurile abuzive luate împotriva președintele Platformei Unioniste Acțiunea 2012. Astfel, la* Chișinău* va avea loc astăzi, începând cu *ora 11.00*, la *sala de conferințe IPN* (Casa Presei, oficiul 446) conferința de presă cu subiectul ,,Tentativa de a deturna manifestația din 16 mai, prin expulzarea abuzivă a lui George Simion”. În cadrul
evenimentului vor fi prezentate *informații noi *cu privire la acest caz. *Bucureștenii* vor protesta astăzi *în fața ambasadei Republicii Moldova* (Aleea Alexandru, nr. 40), de la *ora 17:00*, solicitând revocarea de urgență a măsurii abuzive luate de autoritățile de la Chișinău împotriva unui cetățean al României, lider al mișcării unioniste”, se arată într-un comunicat remis de Departamentul Comunicare și PR Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

Organizatorii protestului, care se va desfășura începând cu ora 17:00, spun că cer dreptate în cazul expulzării unui cetăţean al României de pe teritoriul Republicii Moldova, cu interdicţie pentru 5 ani, de către ofiţerii Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău. Protestatarii îşi manifestă dezaprobarea faţă de practicile antidemocratice ale autorităţilor Republicii Moldova faţă de un cetăţean al României şi spun că „Unirea înseamnă dreptate şi justiţie.”

Reamintim că, George Simion, președintele platformei unioniste "Acțiunea 2012", care militează pentru Unirea Republicii Moldova cu România, a fost reținut de Serviciul de Informații și Securitate din R. Moldova. Contactat de TIMPUL, acesta a declarat că a fost reținut de SIS și a primit o interdicție de intra în R. Moldova pe o perioadă de 5 ani. SIS-ul îl va escorta până la hotarul cu România. „Sunt reținut de SIS. Ei nu sunt de acord cu protestul din 16 mai. Distribuiți!”, scrie George Simion pe Facebook.

Evenimentul de pe Facebook dedicat protestului din 16 mai a fost șters în urmă cu câteva zile pentru a încerca să descurajeze lumea să participe. Mișcarea Civică TINERII MOLDOVEI adresează un apel tuturor oamenilor din teritoriu să vină la Chișinău la 16 mai 2015 pentru a cere să li se facă dreptate. Trebuie să arătăm că populația din satele, orășelele și raioanele noastre are un cuvânt de spus cu privire la deciziile care se iau în capitală și îi vizează pe ei în mod direct.

Ambasada României la Chişinău a aflat în după-amiaza zilei de miercuri, 13 mai, din surse publice, despre reţinerea cetăţeanului român George Simion de către reprezentanţi ai Biroului Migraţie şi Azil al Republicii Moldova şi a cerut clarificări, luând legătură şi cu Simion, aflat acum în drum spre România.

Informaţiile sunt prezentate de Ministerul român al Afacerilor Externe, într-un comunicat transmis miercuri seara.

"Misiunea diplomatică a luat imediat legătura cu autorităţile competente ale Republicii Moldova – Ministerul Afacerilor Interne şi Biroul Migraţie şi Azil – şi a solicitat clarificări. O cerere formală în acest sens a fost adresată Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. În paralel, Ambasada l-a contactat pe cetăţeanul român, pentru a asigura întreaga asistenţă care ar fi putut fi necesară. Domnul George Simion a informat misiunea diplomatică cu privire la situaţia sa, fără a formula solicitări concrete. În prezent, cetăţeanul român este în drum spre România", se arată în comunicat.

Ministerul adaugă că, prin Ambasada României la Chişinău, păstrează în atenţie cazul, pentru obţinerea tuturor informaţiilor clarificatoare.

sursa: timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *