Actualitate

(BUCUREȘTI) 28 iunie – flash mob

Evenimentul vrea să aducă în atenție ziua de 28 iunie 1940, o pagină dramatică din istoria românilor: ocuparea teritoriilor Basarabiei, nordului Bucovinei şi Tinutului Herţei de către sovietici. Participanții vor fi îmbrăcați în negru, ca semn de doliu față de sutele de mii de morți din aceste provincii românești.

Cum subiectul este unul actual, la finalul flash-mobului, fiecare dintre participanți se va deplasa în părți diferite ale Bucureștiului, în vederea strângerii de semnături pentru o lege care, spun ei, ar aduce Basarabia acasă. Inițiatorilor le sunt necesare 100 000 de semnături pentru a introduce în Parlament o inițiativă legislativă cetățenească. Până în prezent au reușit să strângă 70 000 de semnături.

Evenimentul este organizat de Platforma Civică ACŢIUNEA 2012, o coaliţie de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.
 
sursa: www.basarabia-acasa.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *