Politică

Bursele din Europa au încheiat în creștere, după ultimele date venite din SUA

Indicele paneuropean Stoxx 600 a încheiat tranzacţiile de luni în urcare cu 0,8%, iar acţiunile companiilor din sectorul de retail au avansat cu 2,5%, în timp ce aproape toate sectoarele şi bursele majore au evoluat pozitiv, transmite CNBC.

Indicele european blue chip a încheiat şedinţa de vineri în scădere cu aproximativ 0,8%, după ce un raport neaşteptat de puternic privind locurile de muncă din SUA a redus aşteptările pentru o recesiune şi, la rândul său, a crescut probabilitatea ca Rezerva Federală (Fed) să înăsprească politica monetară mai agresiv pentru a reduce inflaţia, informează News.ro.

În ceea ce priveşte datele din Europa, indicele Sentix referitor la încrederea în economia zonei euro a crescut uşor faţă de luna precedentă, dar a indicat totuşi o probabilitate mare de recesiune în blocul format din 19 membri.

”În ultima lună, semnalele confuze nu au devenit mai clare, cu o a doua contracţie trimestrială a PIB-ului SUA fiind în contradicţie cu datele lunare mai ferme, surprize pozitive pentru datele privind PIB-ul din Europa şi o serie de comunicate care sugerează că consumatorii continuă să cheltuie, în pofida pesimismului lor.”

Indicele DAX al bursei din Frankfurt a avansat cu 0,84%, CAC 40 al bursei din Paris cu 0,8%, iar FTSE 100 al bursei din Londra cu 0,6%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *