Busola

Busola este un instrument de masura pentru determinarea punctelor cardinale, indicand Polul Nord si Polul Sud magnetic. In forma cea mai simpla, ea este construita dintr-un ac magnetic mobil in jurul unui ax vertical, asezat in centrul unui cadru pe care sunt marcate punctele cardinale.

Egiptenii au fost cei ce au descoperit pentru prima data busola. Busola sau acul magnetic a fost deja cunoscut in timpul imparatilor din China. In secolul al IV-lea, chinezii foloseau deja busola, care era numita Sinan. Ea a fost fabricata dintr-o bucata de piatra magnetica naturala, slefuita in forma de lingura. Dar Sinan avea o putere magnetica mai mica. Forma de lingura a piesei o tinea in echilibru, astfel se putea rasuci in voie, indicand intotdeauna aceeasi directie. In secolul X, chinezii au descoperit metoda de magnetizare artificiala si au reusit sa fabrice pe o cale mai simpla busola, care are o intrebuintare mai larga. Ea s-a produs cu un ac de fier, care capata magnetismul prin frecare cu un magnet natural si mentine proprietatea de a indica sudul si nordul, sub actiunea campului magnetic al Pamantului. In secolul al XI-lea, busola ajunsese sa fie des folosita ca aparat de indicare a directiei.
 

In Europa, busola a venit din China, la inceputul erei noastre, prin intermediul negustorilor slavi si mongoli care se intalneau cu negustorii din apus. Prin secolul al XII-lea, busola era deja raspandita printre marinari. Aparitia busolei a promovat considerabil dezvoltarea transporturilor maritime ale omenirii. Astazi, busola poate fi clasica sau numerica. Busola numerica se foloseste de undele magnetice ale Terrei. Busola clasica se compune dintr-o cutiuta transparenta si etansa care contine un lichid uleios in care se roteste, fixata pe un pivot, o sageata magnetizata colorata in rosu si negru. Cadranul capsulei poate fi gradat, ceea ce permite o pozitionare simpla pe harta, usurand astfel gasirea Nordului si orientarea hartii in spatiu .