Foarte rar putem citi un roman atât de matur scris la debut. Construit sub forma unei confesiuni către un personaj masculin, Câinele de bronz dezvăluie trăirile, complexele, suferințele unei fete care trece prin câteva experiențe marcante, începând cu un cadru familial monoparental și continuând cu abandonul infantil odată cu plecarea mamei la muncă în Moscova.
Profunzimea cu care Emanuela descrie tot ce se întâmplă în sufletul unei fete care crește cu bunica – tatăl fiind în alt sat, iar mama peste hotare – dar și vina legată de acest subiect, în contextul în care tot mai mulți copii cresc fără de părinți, fac din această poveste cartea unei generații.
Așa cum romanul de debut al lui Alexandru Vakulovski a avut nenumărați cititori, tocmai pentru că tinerii se confruntau cu aceleași probleme descrise de el, la fel va fi și debutul Emanuelei Iurkin. Pentru că, într-un fel, este receptată o carte care ne spune o poveste frumoasă (fără să fie mai puțin valoroasă din punct de vedere literar) și în cu totul alt fel este asumată, trăită, citită o carte cu care cititorul se autentifică și care nu e doar un studiu de caz, în care autorul poate sau nu să înțeleagă ce se întâmplă.
Felicit editura „Cartier” pentru că și-a asumat să publice un scriitor debutant și sper din suflet să se ocupe de buna distribuire a cărții, pentru că din punctul meu de vedere Câinele de bronz e un bilet câștigător pentru orice editură. Vă recomand să citiți acest roman care descrie, fără urmă de patetism, drama prin care trec mai mult de jumătate dintre copiii născuți în Republica Moldova. O carte pe care Ministerul Educației ar trebui să o distribuie prin școli, cu mențiunea clară de a fi citită și de părinți.
Fiindcă pe lângă valoarea literară, care nu îi lipsește acestui roman, peste ani se va păstra cronica precisă a unei societăți în destrămare. Mai mult, veți descoperi în această poveste și pagini întregi de poezie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
