Ajuns acolo, va fi găzduit în casa vistiernicului Alecu Balş, boier cu vederi liberale, loc unde „tinerimea începuse a se aduna în fiecare lună, ca să petreacă seara în convorbiri şi critici literare”. În această casă, Liszt va avea ocazia să-i cunoască pe Gheorghe Asachi şi pe Costache Negri şi tot în acest loc va susţine el primul concert, la 18 ianuarie, celelalte două, din 21 şi 24 ianuarie – dată simbol – fiind susţinute în sala Teatrului Nou. În cursul primei sale reprezentaţii, repertoriul abordat a fost cel obişnuit, în vreme ce repertoriul celorlalte două concerte a cuprins lucrările: „Uvertura operei Wilhelm Tell”, „Invitaţia la vals”, „Fantezie pe motive din Somnanmbula”, „Serenadă”, „Regele ielelor”, „Galopul cromatic”, elementul de noutate reprezentându-l piesa lui Alexandru Flechtenmacher, dirijorul Orchestrei Simfonice a Teatrului Naţional, „Uvertura moldavă”, piesă figurând în programul celei de-a treia reprezentaţii.
Comentariile revistei „Albina românească” sunt mai mult decât elogioase, autorul cronicilor muzicale, nimeni altul decât Gheorghe Asachi, prezentându-l pe Liszt drept „un meteor din cele mai briliante ce se înfăţoşează pe orizontul artistic şi ţinteşte în ist moment toată a noastră luare aminte şi admiraţie… Manevrele claviaturii sale sunt non plus ultra al acestui instrument. În salturile sale cele mai sumeţe, în păşirile şi trecerile cele mai grele şi sunetele cele mai delicate, mâna stânga rivalizează cu cea dreaptă, se confundă cu ea şi fără o vederată opinteală aşa-i nasc sunetele care răpesc pe ascultători, spre durere, bucurie şi duioşie, după pornirea sentimentelor acestui mare maestru”.
