Postelnicul era dregătorul cel mai apropriat de persoana voievodului, putând intra în iatacul domnului chiar şi nechemat. Treptat a dobândit sarcina de a introduce la domnitor soliile şi pe cei veniţi în audienţă – dregători şi pe postulanţi. Postelnicul era ultimul membru al sfatului domnesc. Numărul postelnicilor a crescut în secolul al XVI-lea. La începutul secolului XVIII, postelnicul se ocupa de afacerile externe ale ţării.
4 martie 1821: Oastea lui Tudor Vladimirescu, Adunarea norodului, ocupă Slatina, Muntenia
La 4 martie 1821, oastea lui Tudor Vladimirescu, Adunarea norodului, ocupă Slatina. Starea principatelor românești se agravase mult în timpul domniilor fanariote. Regimul acestor domnitori, dominat de corupție, fiscalitate excesivă și abuzuri de tot felul, conjugat cu efectele dominației otomane, precum și a războaielor ruso-turce a agravat starea și așa grea a țărănimii din principate. Ca un protest, în ianuarie 1821, în Muntenia se declanșează mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu, care, pe parcurs ia o amploare cu nimic mai joasă decât a unei adevărate revoluții.
Odată cu moartea ultimului domnitor fanariot din Muntenia, Alexandru Șuțu, se crea o posibilitate de acțiune pentru boierii pământeni care doreau înlăturarea domnilor fanarioți. Conducerea Munteniei a fost preluată de un Comitet de ocârmuire, constituit dintr-un grup de boieri pământeni: Gr. Brâncoveanu, Barbu Văcărescu și Grigore Dimitrie Ghica, viitorul domnitor. Comitetul de ocârmuire încheie înțelegerea cu Tudor Vladimirescu, comandant al pandurilor în anii războiului ruso-turc 1806-1812, mandatându-l să declanșeze mișcarea armată întru acapararea puterii în Muntenia.
În Oltenia, mișcarea armată capătă caracterul unei revoluții de redeșteptare națională, alipind țărani și orășeni, fapt care impune corecții în programul și acțiunile lui Tudor Vladimirescu întru satisfacerea nevoilor nu doar a boierimii, ci și a țărănimii și orășenimii. În așa mod, se constituie Adunarea norodului, ca o oștire revoluționară, care la Slatina atinge deja cifra considerabilă de 10.000 de oameni.
5 martie 1616: Biserica Catolică declară ca erezii teoriile matematicianului Nicolaus Copernic
Copernic provenea dintr-o familie de comercianți și înalți funcționari administrativi de etnie germană. El nu a fost numai fondatorul astronomiei moderne, ci și inițiatorul primei revoluții științifice. A deschis o cale nouă, urmată de alți reformatori ai științei.
După o muncă de 40 de ani, a dovedit inconsistența teoriei geocentrice a lui Ptolemeu și astfel a exercitat un puternic impact în mentalitatea Evului Mediu. Astfel, Copernic a demonstrat că Pământul este o planetă ca toate celelalte, dând o lovitură decisivă teoriilor mistice despre existența unei lumi cerești deosebită de lumea pământeană. Clerul a cerut condamnarea lui Copernic, iar scrierile sale au fost interzise de Biserica Catolică.
6 martie 1927: S-a născut Gabriel García Márquez
Gabriel García Márquez este un redactor și scriitor columbian, care a obținut Premiul Nobel pentru literatură în anul 1982, pentru nuvelă și scurte istorii, unde fantasticul și realul sunt combinate într-o lume liniștită de bogată imaginație, reflectând viața și conflictele unui continent. Este cunoscut de către prieteni drept Gabo. Cel mai cunoscut roman al său este: „Cien años de soledad” (Un veac de singurătate). Literatura sa se încadrează în paradigma realismului magic.
7 martie 322 î.Hr.: Moare Aristotel
Aristotel (n. 384 î.Hr. – d. 7 martie 322 î.Hr.) a fost unul dintre cei mai importanți filosofi ai Greciei Antice, clasic al filosofiei universale, spirit enciclopedic, fondator al școlii peripatetice. Deși bazele filosofiei au fost puse de Platon, Aristotel este cel care a tras concluziile necesare din filosofia acestuia și a dezvoltat-o, putându-se cu siguranță afirma că Aristotel este întemeietorul științei politice ca știință de sine stătătoare. A întemeiat și sistematizat domenii filosofice ca Metafizica, Logica formală, Retorica, Etica. De asemenea, forma aristotelică a științelor naturale a rămas paradigmatică mai mult de un mileniu în Europa. Cultura aristotelică a fost preluată de arabi, prin traducerile siriene, de unde a trecut în Evul Mediu creștin.
Lucrările lui sub formă de dialoguri totalizează peste 2000 de pagini. O clasificare a lucrărilor lui Aristotel a fost realizată de către Andronic din Rhodos, Adraste d’Aphrodisias, M. Bühle. Operele sale au fost editate de către Tauschnitz în 16 volume în 1832.
9 martie 1842: „Nabucco”, jucată pentru prima dată
„Nabucco” este o operă compusă de Giuseppe Verdi în 1841 pe un libret de Temistocle Solera. Premiera a avut loc la Teatro alla Scala („La Scala”) din Milano la 9 martie 1842. Nabucco este prescurtarea numelui regelui asirian al Babilonului Nabucodonosor al doilea (în original: Nebucadnețar), care a trăit și domnit în jurul anului 600 î.Hr.
Cele două teme principale ale acțiunii sunt dorința de libertate a poporului evreu din timpul robiei lor din Babilon, precum și aroganța și nebunia personajului principal, Nabucco, care-l duce până la autoproclamarea sa drept Dumnezeu unic și la pedepsirea cu pierderea minților. Spre sfârșitul operei, el însă își revine, adoptă credința în Iehova (sau Iahve), Dumnezeul evreilor, și-i eliberează pe evrei din robie.
