Originar din Nicomidia (Bitinia — Asia Mică), Sfântul Anichit avea o slujbă la curtea imperială, în timpul împăratului Dioclețian (284-305). Fiind creștin și văzând crimele pe care le săvârșeau prigonitorii împotriva creștinilor, Sfântul Anichit a mers de bunăvoie în fața împăratului și l-a mărturisit pe Hristos.
A fost imediat supus chinurilor și torturilor, martor fiindu-i Fotie, o rudă a sa, care îmbărbătat fiind de răbdarea Sfântului Anichit, și-a declarat și el public credința.
Pentru mărturisirea sa a fost închis alături de Sfântul Anichit. În ciuda încercărilor de a-i convinge să se lepede de la credința creștină, Sfinții Anichit și Fotie au rămas neclintiți și au suferit moarte martirică după numeroase chinuri la care au fost supuși.
Deși i se taie limba, Anichit nu rămâne lipsit de grai, ci mărturisește în chip minunat către împărat: "O, idolatrule, iată ești acoperit de rușine! Iată, de nimic sunt zeii tăi!". După rostirea acestor cuvinte, împăratul a poruncit să fie decapitat. Însă călăul, în loc să-l omoare pe Anichit, s-a lovit pe sine fără să vrea și a murit.
În cele din urmă, Sfinții au fost aruncați într-un cuptor de foc, împreună cu alți creștini, însă au trecut la cele veșnice prin minunea lui Dumnezeu, fără să fie atinși de flăcări.
În urmă, cei care au tras cu cârlige de fier trupurile mucenicilor au constatat că nici măcar părul capului nu era ars de foc, deci mulți dintre aceștia au crezut în Hristos Dumnezeu.
Sfinții Anichit și Fotie sunt invocați la rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu și de la slujba Sfințirii Apei.
