Calendar ortodox. 4 septembrie: Proorocul Moise și cinstirea Icoanei Maicii Domnului RUGUL APRINS

Sfântul Proroc Moise a fost omul ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană și să îl ducă în Țara Făgăduinței, Canaan. El provenea din seminția lui Levi. Date despre viața lui aflăm din Cărțile Pentateuhului din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, al căror autor este. Din acestea aflăm despre nașterea sa și cum l-a izbăvit Dumnezeu, ajungând să fie crescut de fiica Faraonului Egiptului, ca fiu al acesteia.

Timp de 40 de ani va avea statutul de prinț egiptean până când se va hotărî să ia apărarea conaționalilor săi care erau sclavii egiptenilor. Ucide un egiptean, în dorința de a-și apăra conaționalii, faptă despre care află Faraonul Egiptului și, de teama răzbunării, fuge în Madian, unde Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov (Ieș. 3, 6) se descoperă prin rugul aprins care nu se mistuia. Se căsătorește cu Sefora (Țippora), fiica preotului Ietro.

Stă aici, departe de frații săi aflați în sclavie, timp de patruzeci de ani, apoi se întoarce în Egipt și devine conducătorul poporului evreu, mergând în numele acestora la Faraonul Egiptului, cerându-i eliberarea poporului său.

În urma refuzului sistematic al Faraonului, Dumnezeu trimite la rugăciunea Sfântului Proroc Moise 10 plăgi asupra Egiptului, în urma cărora evreii sunt eliberați și sub conducerea lui Moise pornesc către Țara Canaanului. Din cauza necredinței poporului evreu, atunci când Moise a mers pe Muntele Sinai și a primit Tablele Legii, timp de 40 de ani vor peregrina prin zona deșertică din sudul Orientului Mijlociu de astăzi.

Înainte de a intra poporul în Țara Făgăduinței, Canaan, Moise urcă pe Muntele Nebo de unde vede pământul promis de Dumnezeu și aici a murit la vârsta de 120 de ani.

Icoana Maicii Domnului „Rugul Aprins”, sărbătorită la 4 septembrie, în aceeași zi cu Proorocul Moise, are la bază o relatare biblică a Vechiului Testament: În capitolul 3 din Ieșirea, Dumnezeu i se arată lui Moise pe Muntele Horeb, din mijlocul unui rug care „ardea, dar nu se mistuia”:„Și depărtându-se (Moise) odată cu turma în pustie, a ajuns până la muntele lui Dumnezeu, la Horeb; iar acolo i s-a arătat îngerul Domnului într-o pară de foc, ce ieșea dintr-un rug; și a văzut că rugul ardea, dar nu se mistuia." (Ieșire 3, 1-2)

Din centrul rugului i-a vorbit Însuși Dumnezeu. Moise a aflat, astfel, că îi va conduce pe evrei la izbăvirea din robia egipteană și numele Domnului: „Eu sunt Cel ce sunt". (Ieșire 3, 14)

Biserica a considerat imaginea rugului nears prefigurarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care Îl naște pe Mântuitorul lumii, rămânând Fecioară și după naștere. Această idee a pătruns în imnografia bisericească (de exemplu, Dogmatica de la vecernia sâmbetei, pe glasul 2), dar și în iconografie.

Una din cele mai vechi reprezentări ale Icoanei Maicii Domnului „rugul aprins”, o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Moise este reprezentat într-o parte, scoțându-și sandalele, pentru că locul era sfânt.

În prezent, majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colțuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu (reprezentând focul), și unul verde (sugerând rugul păstrat neatins de foc). În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.

Pe fiecare colț al stelei roșii, apar zugrăvite simbolurile biblice ale celor patru evangheliști: îngerul (Sfântul Evanghelist Matei), leul (Sfântul Evanghelist Marcu), boul (Sfântul Evanghelist Luca) și vulturul (Sfântul Evanghelist Ioan). În celelalte patru colțuri ale stelei verzi sunt reprezentați Sfinții Îngeri.

În timp, icoana a devenit din ce în ce mai complexă. Pe margine au apărut (în afara stelei): într-o parte, Proorocul Moise, Sfinți Arhangheli și rugul (Ieșire 3, 2); în alt colț Profetul Isaia și serafimi cu cărbunele aprins din profeția sa (Isaia 6, 7); în altul, Profetul Iezechiel și poarta prin care numai Domnul poate intra, profeție a acestuia (Iezechiel 44, 2) și în ultimul colț, patriarhul Iacob cu scara sa (Facere 28, 12). Maica Domnului ține, în centru, scara lui Iacob de dimensiuni micșorate, care urcă de la pământ la cer, pe cei credincioși. În unele reprezentări iconografice ale acestui tip apare și „mlădița lui Iesei" (Isaia 11, 1), mai exact arborele genealogic al Mântuitorului din care răsare „Vlăstarul" divin.

Este cunoscută o istorie veche, despre un incendiu care cuprinsese mai multe clădiri din lemn. În mijlocul focului, o bătrână stătea în fața casei sale, ținând în mână o icoană a Maicii Domnului „rugul aprins". Un martor a văzut-o acolo și a fost impresionat de credința ei. A doua zi, s-a întors la fața locului și a văzut că doar casa femeii era neatinsă, în timp ce toate celelalte din jur au fost distruse. Icoana Maicii Domnului „rugul aprins” este considerată ocrotitoare de incendii.
Cele mai vechi icoane ale Maicii Domnului „rugul aprins” au fost pictate la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dat fiind faptul că altarul acestei biserici este ridicat pe rădăcina străvechiului rug, unde Moise a vorbit cu Dumnezeu.

Icoanei Rugul Aprins i-a fost dedicat și un Imn-Acatist, unul dintre cele mai frumoase imnuri scrise vreodată în limba română. Scris în anul 1948 de poetul Sandu Tudor, care s-a călugărit la mănăstirea Antim, cu numele de monahul Agaton, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost corectat și stilizat la Sfânta Mănăstire Rarău, în fața Icoanei Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, pe când poetul era stareț și primise marea schimă monahală, sub numele de Ieroschimonahul Daniil Tudor.Acesta făcea parte din Mișcarea „Rugul Aprins" de la Mănăstirea Antim, comunitate de călugări, profesori universitari, studenți cu pregătiri dintre cele mai diverse, filosofie, arte frumoase, litere, matematici, a fost, pentru Bucureștiul anilor ’40-’50, locul unde se plămădea autentica cultură spirituală, aceea care se naște și crește odată cu întrebările eliberatoare ale credinței. Această conviețuire și completare dintre elita bucureșteană și mediul monahal este modelul exemplar pe care „Rugul Aprins" îl oferă în disputa pe care astăzi unii o văd existând între Biserică și o anumită parte a intelectualității. Constituit într-un spațiu de ospitalitate, bazat pe deschidere de cuvânt și inimă, „Rugul Aprins" a exprimat dorul căutării lui Dumnezeu, dor pe care l-a trăit și Moise, însetat de a cunoaște și a trăi experiența prezenței divine, dar și un mod pașnic de rezistență spirituală în fața tăvălugului comunist. (sofianboghiu.blogspot.gr)