Politică

Campania electorală la sate: Promisiuni multe, încredere puțină

În campania electorală, promisiunile politicienilor care vor să ocupe o funcție de deputat în Parlamentul Republicii Moldova au fost multe. S-au auzit și s-au văzut peste tot. Inclusiv la sate, prin ziarele lăsate la poartă, pliantele lipite pe stâlpii de electricitate sau întâlnirile cu alegătorii, atent filmate și editate pentru a fi postate, apoi, pe rețelele sociale.

Asta nu a făcut, însă, alegerea sătenilor mai ușoară. Numărul mare de concurenți electorali, dar și ce ar putea urma după scrutin aduc confuzie în rândul unora dintre alegători.

„La sate, alegerile de duminică se simt în fiecare discuție, iar ziarele pline cu promisiuni ale partidelor pot fi văzute aproape la fiecare poartă. Oamenii discută despre aceste promisiuni, care în mare parte rămân neschimbate, dar și despre cazurile de corupție electorală depistate în această campanie, care le-au zdruncinat încrederea”, relatează jurnalista Daniela Danilova.

În satul Pohorniceni, din raionul Orhei, oamenii sunt prinși cu treburile zilnice. Puține sunt momentele în care reușesc să se oprească pe drum pentru a vorbi cu vecinii. În această săptămână, toate discuțiile sunt despre alegerile de duminică, la care mulți spun că vor merge.

Despre candidați, sătenii știu mai multe de la TV sau de pe internet. Nu prea citesc ziarele lăsate la porți, mărturisesc ei.

Deși unii au încercat să le sugereze pe cine să voteze, oamenii spun că vor alege cum cred ei că e mai bine. Există și persoane dezamăgite, care spun că nu vor merge duminică la secțiile de vot.

Reprezentanții secției de votare din sat speră, însă, că prezența la va fi una mare la un scrutin atât de important. La Jora de Mijloc, oamenii știu, în general, cine sunt candidații.

Mulți localnici au fost surprinși pregătindu-și gospodăriile înainte de hram. Sunt mai importante, însă, alegerile care vor decide cum va arăta țara pe viitor. Dar, deși mai sunt două zile până la scrutinul parlamentar, niciun candidat nu a venit să le vorbească.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *