Reluarea discuțiilor în formatul „5+2” merită și a fost salutată, de altfel, de către toți cei care își doresc stingerea acestui focar de tensiune de pe fâșia de est a Republicii Moldova. Faptul că morocănosul-agresiv Smirnov a fost înlocuit cu un personaj mult mai carismatic decât cel care a exploatat mai bine de două decenii la maximum potențialul pseudostatului de placă turnantă pentru contrabandă, spălare de bani și alte infracțiuni economice a contribuit decisiv la reluarea tentativelor de împăcare a malurilor de Nistru. Ceea ce, repet, este de salutat. Justifică însă schimbarea la față a reprezentanților separatiștilor la negocieri optimismul participanților și observatorilor la discuții? Răspunsul la o asemenea întrebare este riscant. Judecând după anumite elemente, pe care am să le developez în continuare, aș spune că nu, dar e posibil să fiu subiectiv.
Urmăresc de ceva vreme evoluția duoului care a ridicat coeficientul estetic al mesei negocierilor, Evgheni Șevciuk – Nina Ștanski și nu reușesc să disting diferențe esențiale între discursurile predecesorilor și pozițiile actualilor ocupanți de fotolii de la Tiraspol. Mai mult decât atât, dincolo de atitudinile oficiale de la tratativele din ultima vreme urmăresc și interviurile și prestațiile semioficiale ale celor doi tineri reprezentanți ai așa-zisei conduceri a autoproclamatei RMN. Cu tot efortul de a interpreta în cheie pozitivă, mi-e greu să găsesc indiciile vreunei schimbări binevoitoare de atitudine față de Chișinău și de locuitorii R. Moldova, în general, în discursul public al tandemului separatist. Cei doi par desprinși din același scenariu cu propagandiști ai intereselor Federației Ruse, un fel de remake al unei producții „Mosfilm” de acum câțiva ani, cu protagoniști mai atrăgători.
Poate acest citat dintr-un interviu acordat de Șevciuk agenției rusești „ITAR-TASS” să fie sugestiv: „Potrivit ultimelor sondaje, majoritatea populației din Republica Moldova este dezamăgită de procesul de integrare europeană, preferând cooperarea cu Federația Rusă şi Uniunea Eurasiatică. Această atitudine este similară cu cea a oamenilor din Transnistria. Astfel, putem vorbi despre apropierea societăţii moldoveneşti de a noastră. Consider că aceste procese sunt pozitive şi cine ştie, poate în viitor, vom discuta despre unificarea economică a Republicii Moldova cu Transnistria, în baza unor noi forme de participare. De exemplu, în cadrul unor noi proiecte de integrare cu Uniunea vamală şi cu partenerii noştri din Est”. Intențiile conducerii Transnistriei de a tracta R. Moldova pe orbita Moscovei par evidente, aceasta fiind piatra unghiulară a planului elaborat la Kremlin și asumat de separatiști.
În plus, în condițiile în care actuala conducere transnistreană – lucru de care m-am convins și în tentativele de dialog cu pretinsa șefă a diplomației de la Tiraspol, Nina Ștanski – neagă cu agresivitate persecuțiile și discriminarea la care este supusă populația moldovenească din regiune, mă îndoiesc, deși sper, din nou, să greșesc, că negocierile vor avea vreo finalitate concretă și, mai ales, fericită pentru moldoveni în viitorul apropiat. Dacă la toate acestea mai adăugăm și presiunea discretă exercitată în sensul federalizării Republicii Moldova, inclusiv dinspre cancelariile europene, aș spune că poate Chișinăul ar trebui să fie extrem de precaut la notele ispititoare ale cântecului sirenelor, fie ele europene sau muscălești. Eventual, să se lege bine cu funiile datoriei față de oamenii acestei țări de catargul pe care stă arborat tricolorul.
