Unii preferă filmele horror, alţii vor comedii sau drame. Unii vor lungmetraje, alţii seriale. Însă, aş putea paria că multora le plac filmele istorice. Fie drame, fie tragedii…
Perspectiva unui anume moment istoric e creată de scenarist. Ţinem cu romanii sau cu grecii. Cu troienii sau cu spartanii. De la un film la altul eroul nostru e altul. Maximus, Leonida, Hector. Eu, de exemplu, când eram copil, îl admiram pe Ahile. Legendarul Ahile. Apoi am văzut Troia, unde personajul interpretat de Brad Pitt a fost unul extrem de arogant. La celălalt pol, prinţul Hector devine simbolul conducătorului: familist, atent cu poporul său, viteaz. Prins pe nedrept într-o luptă în care oponentul (Ahile) era pe jumătate zeu. Şi atunci, cum să nu ţii cu Hector?
Punctul comun în filmele istorice e că ţinem cu cei buni, deşi – chiar şi cei buni – se bat pentru putere. Admirăm eroi ca Genghis Han, deşi visul lui unificator însemna călărirea altor popoare. Ca la cei mai mulţi dintre eroi, copilăria e grea. Eroul pare pedepsit de ceruri, dar toate până într-o zi. Noi, în faţa ecranelor, aşteptăm acea zi. Când marele imperiu va fi clădit pe oasele naţiilor vecine…
Însă nu aşa vedem noi lucrurile. Viitorul rege – al cărui destin, influenţat de un scenarist bun şi de imaginaţia noastră, ne ţine cu sufletul la gură -, se conturează treptat-treptat. De mic copil e cel mai bun arcaş, apoi spadasin, apoi strateg. Există câţiva slujitori fideli şi au poporul de partea lor. Însă opoziţia îi urăşte şi încearcă să îi omoare. Desigur că, dincolo de simpatiile stârnite, eroul nostru ţinteşte – ca şi duşmanii lui – puterea. Însă el e drept şi bun, viteaz şi războinic; noi ţinem cu el!
Un sâmbure de adevăr există în poveştile astea. Şi noi putem fugi la cărţile de istorie sau, mai simplu, la Wikipedia. Şi cu cât istoria ne confirmă mai mult povestea, cu atât suntem mai fascinaţi de eroii noştri.
Astăzi vedem aceleaşi lupte pentru putere. Fiecare vrea să se ridice. Doar că au dispărut eroii. Adio, strategi; adio, spadasini; adio, eroi iubiţi de popor. Acum potenţialii regi se luptă cu glume proaste şi acuze. Se împroaşcă cu vorbe grele. Iar slujitorii lor nu şi-ar da nici haina pentru ei, darămite viaţa!
Ce să mai vorbim de vitejia prinţilor noştri, când ei se apleacă slugarnic spre orice opozant care poate aduce un vot? Ce să mai vorbim de simpatia noastră, când înghiţim zilnic doar scandaluri şi minciuni? La curtea eroilor pe care noi i-am îndrăgit, asemenea figuri politice ori ar fi bufoni, ori ar sfârşi ca boierii lui Alexandru Lăpuşneanul. Alegeţi, fraţilor, un preşedinte, că sunteţi de toată ruşinea!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
