Carte

(CARTE) Scările lui Haralambie Moraru

Este o carte despre noi, românii basarabeni, care am trecut şi continuăm să trecem prin încercările şi problemele existenţei noastre. Chiar şi personajele centrale poartă simbolic acelaşi nume – Basarab şi Basaraba. Însuşi autorul, în prefaţa cărţii, se destăinuieşte că personajele au împrumutat frânturi de destin şi caracter ale mai multor oameni pe care i-a cunoscut: scriitori, oameni politici, diplomaţi, profesori, ţărani şi muncitori, rude şi prieteni. Scările simbolizează, într-un fel, treptele vieţii noastre, cu urcuşuri şi coborâșuri. Romanul se citeşte uşor, autorul punând în prim-plan dialogul dintre cele două personaje.

„Bun şi de mulţi ani fecund ziarist, Haralambie Moraru ştie să potrivească bine cuvântul, să arcuiască frumos fraza, să vizeze personaje care să respire cu amândoi plămânii, să inventeze situaţii-limită în care să acţioneze eroii, să creeze subiecte care compun ceva mai altfel decât ne-a deprins realitatea”, scria într-un eseu regretatul prozator şi publicist Serafim Saka.

Haralambie Moraru s-a născut pe 23 februarie 1950, în satul Coştangalia, raionul Cantemir. A absolvit, în 1972, Facultatea de Filologie (secţia Jurnalism) a Universităţii de Stat din Moldova. A semnat volumele de proză „Nimeni nu rămâne singur” (1980), „Grâu nou” (1983), „Pragul dinspre zi” (1987), „Ploi mari în secolul XX” (1989), „Viaţa mai târziu” (2004) şi cel de publicistică – „Lecţia Iurie Colesnic” (2005), despre distinsul autor al „Basarabiei necunoscute” în zece volume.  

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *