Cât adevăr conține mitul potrivit căruia căsătoria te fereşte de depresie
Potrivit acestui studiu, persoanele care nu au fost niciodată căsătorite şi câştigă mai mult de 60.000 de dolari pe an au mai puţine simptome de depresie comparativ cu persoanele căsătorite cu venituri similare, arată studiului realizat de Universitatea de Stat din Georgia.
Cercetătorii au analizat datele din „American Changing Lives Survey”, un studiu naţional format din interviuri cu 3.617 adulţi din Statele Unite, cu vârste cuprinse între 24 şi 89 de ani, la intervale specifice de mai mulţi ani. Studiul acoperă o gamă largă de elemente de sănătate sociologică, psihologică, psihică şi fizică. Cercetatorii au analizat răspunsurile de la adulţii necăsătoriţi, cei căsătoriţi sau cei proaspăt căsătoriţi. Constatările sunt publicate în revista Social Science Research.
„Am analizat relaţiile dintre căsătorie, venit şi depresie şi am constatat că beneficiul căsătoriei în ceea ce priveşte incidenţa depresiei există cu adevărat pentru persoanele cu venituri medii sau mai mici”, a spus Dr. Ben Lennox Kail, autor principal al studiului şi profesor asistent de sociologie la Universitatea de Stat Georgia. „In mod specific, persoanele care sunt căsătorite şi câstigă mai puţin de 60.000 de dolari pe an totalul veniturilor pe gospodărie au mai puţine simptome de depresie. Dar dacă vorbim despre venituri mai mari, căsătoria nu este asociată cu acelaşi fel de reducere a simptomelor depresiei".
Căsătoria aduce securitate financiară
Această cercetare, care se numără printre puţinele care analizează dacă bunăstarea psihologică în căsătorie variază în funcţie de statutul socio-economic, susţine o teorie numită modelul de resursă maritală, care sugerează că beneficiile pentru sănătate ale căsătoriei au ca sursă punerea împreună a resurselor, cum ar fi finanţele şi ajutorul social.
„Persoanele care câştigă peste 60.000 de dolari nu au acest avantaj deoarece au deja suficiente resurse", a spus Kail. „Aproximativ 50% din beneficiile căsătoriei pentru aceste gospodării care câştigă mai puţin de 60.000 de dolari pe an reprezintă un sentiment sporit de securitate financiară şi stabilitate, care provine, probabil, din punerea în comun a resurselor”, mai spune cercetătorul.
De asemenea, este interesant de remarcat, dacă vorbim despre niveluri de venit mai mari, cei necăsătoriţi stau mai bine în ceea ce priveşte depresia decât cei căsătoriţi. Ei au mai puţine simptome de depresie decât persoanele căsătorite. „Toate acestea sunt la nivele subclinice de depresie, ceea ce însemnă că nu sunt suficient de grave pentru a vorbi despre depresie propriu-zisă, dar pot totuşi să afecteze sănătatea şi fericirea", concluzionează cercetătorul.
Sursa: Adevarul.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!