Actualitate

Cât costă un metru ster de lemn pentru foc

În ultima etapă, din acest an, de activitate a silvicultorilor a fost planificată colectarea a circa 145 de mii de metri cubi de masă lemnoasă, inclusiv specii tari (stejar, salcâm, frasin etc.) – 115 mii de metri cubi şi specii moi (salcie, tei, plop) – 30 de mii de metri cubi. Cantitatea preconizată pentru ultimele trei luni ale anului 2017 este mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost recoltaţi 121 de mii de metri cubi de masă lemnoasă.

Solicitată de MOLDPRES, Viorica Caciuc, specialist al Serviciului de relaţii publice şi informare la Agenţia „Moldsilva”, a precizat că toate lucrările de recolectare a lemnului sunt prevăzute în amenajamentul silvic care se face o dată la zece ani. „Fiecare lucrare silvică, în cazul dat recoltarea masei lemnoase, este inclusă în acest document. Afară de aceasta, o dată la cinci ani, prin Hotărâre de Guvern, este stabilit volumul de lemn care trebuie recoltat anual. Tot anual toate tăierile silvice sunt autorizate de Inspectoratul Ecologic, care eliberează autorizație de tăiere a pădurii”, a menţionat reprezentantul „Moldsilva”.

Totodată, sursa citată a relatat că în contextul reglementării comercializării masei lemnoase recoltate, Agenţia „Moldsilva" a elaborat Metodologia formării, aplicării și reglementării preţurilor de comercializare a produselor lemnoase, acceptate prin ordin intern. Conform metodologiei respective, în cadrul întreprinderilor subordonate Agenţiei au fost aprobate cataloagele de preţuri de comercializare a masei lemnoase.

În anul curent, preţul mediu de comercializare a lemnului de foc (inclusiv TVA) constituie: specii tari (cu lungimea de un metru) – 546,03 lei pentru un metru ster (780,04 lei/ m3); specii moi (cu lungimea de 1,0 m) – 294,97 lei pentru un metru ster (421,39 lei/ m3). “În procesul lucrărilor de exploatare a masei lemnoase, în afară de cele care includ doborârea şi fasonarea sortimentală se execută şi lucrări suplimentare (colectare, transportare etc.), costul cărora este inclus în preţul final de comercializare a lemnului. Cele mai solicitate specii pentru foc rămân a fi cele tari – salcâmul, stejarul, frasinul”, a specificat Viorica Caciuc.

Odată cu lucrările de colectare a lemnului, în această toamnă Agenția „Moldsilva" va crea culturi silvice în fondul forestier pe o suprafață de aproximativ 540 ha din totalul de 934 ha, preconizat pentru anul curent, 394 de ha fiind plantate în primăvară. Noile culturi silvice vor fi create în funcţie de mai multe criterii (regiune, climă, factori de mediu), în conformitate cu recomandările Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *