Profesorul cercetător Alexander Matelaar de la Universitatea din Bruxelles argumentează că cheltuielile din domeniul apărării în ţările membre NATO trebuie restructurate. „Cred că devine clar că tendinţa descendentă în cheltuielile din domeniul apărării va atinge un punct critic la un moment dat. În centrul Europei, s-a ajuns la un fel de limită, dar ele încă sunt în scădere în vestul Europei”, a declarat el. În acest an, doar cinci state membre NATO din totalul de 28 au atins ţinta de 2 la sută din PIB pentru apărare, relatează BBC News Online, citat de Mediafax.
Dar nu numai tăierile din bugetul apărării provoacă îngrijorări, ci şi modul în care sunt cheltuiţi aceşti bani. De exemplu, în Belgia „aproape trei sferturi din buget se duce pe cheltuieli cu personalul, cu 24-25 la sută pe costuri curente pentru operaţiuni şi antrenament”, ceea ce înseamnă că rămân mai puţin de 1 la sută pentru semnarea de noi contracte pentru cumpărarea de kituri noi şi pentru modernizarea echipamentului.
Situaţia este similară pentru multe state membre NATO. Divizii întregi şi sisteme de armament au fost desfiinţate în ultimele decenii.
Care este rolul NATO
Rebecca Moore, profesor de ştiinţă politică la Concordia College din Minnesota, susţine că NATO a îmbrăţişat o nouă misiune mai politică după destrămarea Uniunii Sovietice, dar este posibil să îşi fi pierdut calea în ultimii ani. „Ideea este că NATO a avut un rol critic în unirea şi democratizarea continentului european şi a fost o oportunitate pentru crearea unei noi ordini europene privind securitatea, care să se bazeze pe principii democratice liberale mai degrabă decât pe sfere de influenţă sau blocuri sau echilibrul puterilor”, a explicat ea.
Unii vor ca alianţa să îndeplinească un rol mai global, desfăşurând misiuni de antrenament şi gestionare a crizelor precum cele din Irak, Afganistan şi Libia. Alţii susţin că ar trebui să revină la scopul său iniţial – apărarea graniţelor Europei. „Cred că acesta este dezacordul cu cel mai des invocat şi care are cel mai mare impact asupra procesului de luare de decizii în cadrul NATO în ultimii ani”, a precizat ea.
Generalul american Wesley Clark, fost comandant suprem al forţelor NATO în Europa, susţine că puterea alianţei constă tocmai în faptul că este pregătită să treacă la acţiune. „Fiecare ţară care semnează tratatul NATO atunci când aderă susţine că un atac împotriva unuia este un atac împotriva tuturor. Aşa că NATO este în mod conceptual cea mai puternică alianţă construită vreodată”, susţine el.
El recunoaşte însă că această putere nu este obţinută dacă agresorul nu crede că NATO va trece la acţiune atunci când unul dintre membrii săi este atacat. „Democraţiile occidentale au fost întotdeauna, în mod tradiţional, lente în a răspunde unor astfel de ameninţări. Până la urmă Franţa şi Marea Britanie au eşuat în a răspunde reocupării de către Hitler a Renaniei în 1936. Astăzi, democraţiile au dificultăţi în a face faţă provocării forţei militare … şi nu vor să admită că Putin, în timp încearcă să negocieze pacea, este principalul susţinător al războiului”, afirmă el.
Tacticile folosite de Vladimir Putin împotriva NATO
Generalul Clark susţine că preşedintele rus exploatează această ezitare. „El înţelege modul în care funcţionează democraţiile occidentale. Europa a avut două războaie devastatoare în secolul XX şi nimeni nu vrea un altul. El a învăţat că, deoarece democraţiile occidentale nu vor să folosească forţa, poate scăpa”, afirmă generalul american.
Alţii susţin că liderii occidentali sunt precauţi în mod justificat. Cum să decizi ce constituie un atac atunci când natura războiului s-a schimbat: nu mai este vorba despre un război între state, ci de omuleţii verzi – forţe speciale ruse în uniforme militare fără însemne – care trec graniţa şi susţin separatiştii.
„Omuleţii verzi nu sunt diferiţi de tactica pe care Hitler a folosit-o pentru a începe atacul împotriva Poloniei în cel de-al Doilea Război Mondial, când a îmbrăcat militarii germani în uniforme poloneze şi i-a pus să atace un post de radio german şi să ucidă un grup de persoane, pretinzând că aceasta este o provocare şi folosindu-se de ea pentru un atac. Întotdeauna au fost trucuri şi şiretlicuri. Aceşti omuleţi verzi nu sunt altceva decât oameni din forţele speciale ruse şi dovada este chiar în faţa noastră dar nu putem să admitem acest lucru pentru că nu vrem să admitem implicaţiile unei agresiuni directe ruse”, a precizat el.
Primul discurs al lui Anders Fogh Rasmussen ca secretar general al NATO în septembrie 2009 s-a concentrat pe importanţa relaţiei Alianţei cu Rusia. Dar când a plecat de la conducerea NATO în octombrie, după cinci ani, visul său privind un nou parteneriat cu Rusia era nerealizat. „Cred că intrăm acum într-o nouă eră care poate fi foarte similară cu Războiul Rece”, a declarat el, afirmând că Ţările Baltice au dreptate să fie îngrijorate de ambiţiile Rusiei.
„Prietenii şi aliaţii noştri baltici sunt îngrijoraţi de comportamentul rus, nu în ultimul rând pentru că una dintre doctrinele ruse este ca Rusia să îşi păstreze dreptul de a interveni în alte ţări, pentru a proteja ceea cei ei consideră a fi interesele comunităţilor vorbitoare de limbă rusă în alte ţări. Şi după cum ştim cu toţii, în special în Estonia şi Letonia, avem minorităţi semnificative vorbitoare de rusă”, a declarat el.
Rasmussen a precizat, de asmenea, că provocările Rusiei nu sunt îndreptate doar spre Ţările Baltice, ci spre Alianţa Nord-Atlantică însăşi. „Rusia testează în mod constant NATO. Am văzut numeroase tentative de a încălca spaţiul aerian al NATO. Am văzut incidente foarte nefericite, de exemplu capturarea unui ofiţer militar eston, reţinerea unei nave lituaniene, ca să menţionez doar câteva exemple. Ne confruntăm acum cu acest nou război hibrid … aşa că trebuie să ne adaptăm pentru a ne îmbunătăţi capacităţile că să îi facem faţă”, a explicat el.
sursa: mediafax.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
