Cât de sincer este Ilan Șor cu susținătorii săi? Detalii despre furtul secolului și averea sa de lux
Șor a încercat încă o dată să convingă opinia publică că „în dosarul privind furtul miliardului” el este doar o victimă, iar capitalul său a fost obținut pe căi legale. Însă experții amintesc că, de fapt, înainte de a jefui ”turta” sindicală, averea lui era destul de modestă. Izvoarele vieții de lux a familiei lui Șor se fac vizibile în schemele frauduloase de proporții și mașinațiile bancare grandioase.
Șor în rol de victimă
Antreprenorul susține că nu a primit niciun dolar din banii furați și a fost mințit de ex-premierul Vladimir Filat și businessmanul Veaceslav Platon. „Aveam încredere în Platon, noi, fiind prieteni, am avut multe tranzacții diferite”, a remarcat Șor în interviul televizat difuzat duminica trecută de un post local de televiziune. El a declarat că nu este vinovat de cele ce s-au produs în sistemul bancar al țării și că nu știa că creditele oferite nu vor fi întoarse băncii.
Potrivit lui Șor, doar peste ceva timp el a înțeles că acțiunile lui Platon și Filat au fost începutul unor scheme bancare internaționale de spălare a banilor. „După ce am aflat despre aceasta, m-am adresat organelor de drept”, a menționat Șor. În urma mărturiilor lui, Filat s-a pomenit pe banca acuzaților, pentru corupere pasivă și trafic de influență. El a fost condamnat la 9 ani privațiune de libertate. Veaceslav Platon a fost condamnat la 18 ani de privațiune de libertate în dosarul Băncii de Economii, pentru fraudă și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Primarul de Orhei este sigur că autoritățile moldovene nu doresc să găsească banii furați din sistemul bancar. Șor presupune că, dacă procurorii „ar munci, dar nu ar merge pe la conferințe de presă, banii ar fi găsiți repede”. „Beneficiarul final este Platon. Dacă organele de drept vor lucra bine, banii vor fi peste cinci minute. Procuratura și Ministerul de Interne al RM trebuie să-și revadă relațiile cu MAI al Rusiei și să colaboreze cu autoritățile Marii Britanii. În așa fel vor fi găsiți banii. Acolo ei sînt investiți în imobile”, a afirmat Șor.
La întrebarea cum explică el faptul că în raportul Kroll numele lui Platon, pe care el îl numește principalul vinovat de furtul miliardului, practic lipsește, iar toate învinuirile îl vizează pe însuși Șor, primarul de Orhei a răspuns laconic. A menționat doar că „cei de la Kroll sînt niște escroci”. Amintim că, în raportul reputatei companii americane Kroll, angajate de autoritățile moldovene pentru a contribui la investigarea ”furtului secolului”, numele lui Șor este pomenit, practic, pe fiecare pagină.
Avioanele lui Șor și ”turta” sindicală
Ilan Șor a spus în interviul televizat că nu a beneficiat de niciun profit din afacerea bancară, din contra, a avut de suferit imaginea și reputația lui. „Cei care mă cunosc știu că nu m-am îmbogățit pe seama BEM. Tata mi-a lăsat o afacere mare. În 2011 am procurat primul meu avion. Înainte de BEM, am reușit să-l înlocuiesc cu un altul, mai mare… În urma scandalului bancar, am pierdut Unibank-ul, am pierdut Banca Sociala, procurată înainte de Banca de Economii, am pierdut 100 de milioane investite, am pierdut relațiile cu parteneri foarte importanți”, a specificat Șor.
După decesul tatălui – antreprenorul Miron Șor – Ilan Șor chiar a devenit proprietarul unei moșteniri care includea o afacere, mică pe atunci, din sfera comerțului fără taxe (duty free). Dar experții amintesc că el niciodată nu a făcut publică mărimea și lista proprietăților moștenite. Potrivit unor cercetări publicate în ultimii ani, cea mai mare parte a averii sale Șor și-a înjghebat-o prin participarea la tranzacții dubioase și combinații financiare. Se pare că anume așa și-a cîștigat el banii și pentru primul avion, și pentru cel de-al doilea, și pentru taxiurile aeriene, arenda imobilelor de elită, a iahturilor și a altor atribute ale vieții de lux.
Anterior NOI.md menționa într-o investigație proprie că averea lui Șor a sporit substanțial după ce, în urma unei serii de tranzacții dubioase, companiile afiliate lui au procurat, la preț de nimic, numeroase obiecte din patrimoniul sindicatelor.
Citiți continuare pe site-ul noi.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!