Politică

Catlabuga: Datoriile față de fermieri ar putea fi transformate în obligațiuni de stat

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga, afirmă că datoriile pe care statul le are față de fermieri ar putea fi transformate în obligațiuni de stat, o soluție analizată de autorități pentru a sprijini sectorul agricol și a facilita accesul producătorilor la finanțare bancară.

Potrivit ei, inițiativa aparține Ministerului Finanțelor și urmează să fie discutată atât cu fermierii, cât și cu instituțiile bancare. Ministrul a menționat că subiectul se află pe agenda imediată a autorităților și este analizat în contextul dificultăților financiare cu care se confruntă sectorul agricol.

„Marți avem o ședință la subiectul obligațiunilor de stat, acele garanții. Este un subiect care ține de Ministerul Finanțelor. Ne dorim să găsim o soluție și să nu blocăm sectorul”, a spus Ludmila Catlabuga.

Potrivit șefei MAIA, noua formulă ar permite ca obligațiunile de stat să fie utilizate drept garanții, ceea ce ar putea îmbunătăți relația fermierilor cu băncile comerciale. Totodată, Catlabuga a subliniat că mecanismul propus trebuie să țină cont și de poziția băncilor, pentru a funcționa eficient și echilibrat.

„Astfel vor fi mai flexibili în discuții cu băncile. Pentru că ei spun de fiecare dată că băncile nici nu analizează dosarele lor, pentru că nu au gaj, nu au garanții. Dar există și cealaltă parte, cea a băncilor, trebuie să analizăm și solicitările lor. Sunt două părți contractuale și vrem să ne asigurăm că pe lanț este ok mecanismul pe care îl va propune Ministerul Finanțelor”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Potrivit datelor Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, restanțele statului față de fermieri pentru perioada 2024-2025 sunt de 3,4 miliarde de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *