Profesorii vor mai aștepta un an majorări de salariu. Grosu: Rugăm un pic de răbdare

Pe fondul protestelor din sistemul educațional legate de nemulțumirea față de nivelul salariilor și cererilor de majorare, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că autoritățile înțeleg dificultățile cu care se confruntă cadrele didactice, dar a cerut răbdare din partea pedagogilor.
Speakerul a promis, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, că majorările salariale vor veni în mod absolut sigur, dar acest lucru se va întâmpla abia în anul următor. Până atunci, parlamentarii se vor concentra pe corectarea dezechilibrelor din Legea salarizării.
Președintele Legislativului a declarat că înțelege direct dificultățile cu care se confruntă cadrele didactice, amintind că provine dintr-o familie de pedagogi și că este familiarizat atât profesional, cât și personal cu problemele lor. În acest sens, Grosu a dat asigurări că autoritățile intenționează să opereze majorări salariale în anul următor.
Totodată, speakerul Parlamentului a subliniat că, în prezent, deputații se concentrează pe necesitatea de a corecta disfuncționalitățile din Legea salarizării nr. 270, care, de-a lungul timpului, a fost modificată inegal. Potrivit acestuia, unele rectificări au fost justificate, în special în cazul instituțiilor-cheie pentru buna desfășurare a proceselor electorale, precum Comisia Electorală Centrală (CEC) sau Consiliul Audiovizualului (CA), unde a fost nevoie de consolidarea capacităților.
În acest context, Grosu a explicat că obiectivul actual este restabilirea unui cadru echilibrat și coerent de salarizare, care să permită atât corectarea dezechilibrelor existente, cât și susținerea domeniilor esențiale pentru funcționarea statului.
„Cunosc. Și eu vin din tagma asta, și acasă am mai mulți pedagogi în familie. Suntem o familie mai mult din domeniul acesta. Le cunosc problemele, le trăiesc împreună cu ei. Și le promitem că anul viitor o să venim cu majorări. Acum, vrem să facem regulă în Legea 270, adică în Legea salarizării, care, de-a lungul timpului, a fost distorsionată, uneori justificat, alteori nejustificat. Justificat, în memoria mea, s-a întâmplat în cazul unor instituții care au fost foarte cruciale în special pentru procesul electoral, pentru că era o presiune enormă. Și mă refer aici la Comisia Electorală Centrală, la Consiliul Audiovizualului și a trebuit să consolidăm acolo capacități”, a menționat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a dat asigurări că autoritățile intenționează să vină anul viitor cu vești mai bune pentru cadrele didactice, subliniind că lipsa majorărilor salariale în acest moment nu este o decizie intenționată.
Igor Grosu a cerut înțelegere și răbdare din partea cadrelor didactice din sistemul educațional, explicând că măsurile sunt pur și simplu vremelnic amânate, nu și abandonate.
„Promitem. Promitem că anul viitor vom veni, la un moment dat, cu vești mai bune. De aceea, cu scuzele de rigoare, vă spun că nu o facem intenționat (lipsa majorărilor mai devreme – n. r.). Ținem la comunitatea pedagogilor. Am tot respectul pentru ei și față de munca lor. Dar îi rugăm frumos un pic de răbdare și o să revenim”, a dat asigurări președintele Legislativului.