Sine ira et studio
Ultimile alegeri în Republica Moldova au fost cele din octombrie 2019 (locale), noiembrie 2020 (prezidențiale) și iulie 2021 (parlamentare).
La cele locale de acum patru ani, pe primul loc s-au situat socialiștii proruși (PSRM) cu 26,95% din voturi, urmați de social-democrații lui Plahotniuc (PDM) cu 25,27%, respectiv, pe locul trei, blocul electoral ACUM, compus din PAS și PPDA, cu 21,97%. Alte trei partide au luat și ele câteva mandate de consilieri și primari: P. Șor, P. Nostru și PLDM, scrie Ziarul Național.
La cele prezidențiale, Maia Sandu, susținută în principal de PAS, l-a învins pe candidatul socialiștilor, Igor Dodon, atât în Basarabia, cât și în Diaspora. În sfârșit, la parlamentarele de acum aproape 2 ani, pe primul loc s-a situat PAS, cu 52,80% din voturi și 63 de mandate, urmat de Blocul electoral al comuniștilor și socialiștilor cu 27,17% și 32 de mandate, respectiv P. Șor cu 5,74% și 6 mandate. P. Nostru, PPDA și PDM nu au reușit să treacă pragul electoral.
Urmează trei ani „de foc” pentru partidele moldovenești. Vom avea mai întâi alegeri locale anul acesta, probabil în ultima duminică din octombrie, apoi alegeri prezidențiale, în toamna lui 2024, urmate de alegeri parlamentare în vara lui 2025.
Recent, la sfârșit de ianuarie, Comunitatea WatchDog și CBS Resarch au dat publicității un sondaj de opinie. În privința intențiilor de vot pentru parlamentare, situația stă astfel (procent intenție de vot dintre cei care și-au declarat o opțiune): PAS 33,1%, BECS 31,1%, P. Șor 16,0%, MAN 4,1%, PN 3,1%, PPDA 2,6%, PDCM 2,3%, AUR 2,2%, P. Schimbării 1,8%, CUB 1,3%. Să lăsăm deoparte partidele stângiste proruse, cu care este aproape exclus să se facă o alianță prooccidentală, și să privim puțin posibilii viitori parteneri pentru continuarea cursului proeuropean.
Partidul Acțiune și Solidaritate își continuă erodarea – firească oricărui partid de guvernământ – cu o viteză, totuși, mai mare decât scăderea Maiei Sandu în sondaje. Și nu am ajuns nici măcar la mijlocul mandatului! Este adevărat că PAS a prins o perioadă de guvernare cum nu se poate mai nefericită: pandemia și lock-down-ul, criza economică, financiară și energetică, războiul din Ucraina. Obiectiv vorbind, toate acestea se constituie în circumstanțe atenuante pentru guvernarea Gavrilița. Cu toate acestea, s-au întrecut și în erori, dintre care multe ar fi putut fi evitate. Prea mulți oameni ”buni”, dar prea puțini profesioniști, o transparență aproximativă a actului de guvernare, supraîndatorarea, gafa magistrală cu gazul gratuit către Transnistria versus curent electric pe bani de la Cuciurgan, eșuarea (cel puțin până acum) a reformei în justiție, amânarea reformei administrativ-teritoriale, alinierea tardivă și cu jumătate de gură la sancțiunile internaționale contra Rusiei – și lista ar putea continua. Dar tronând, peste toate acestea, lipsa de curaj și de voință politică, în tandem cu o înfumurare și o auto-suficiență demnă de cauze mai bune. Problema este că, în peste doi ani de acuma, PAS se va eroda și mai mult. Parțial este normal, parțial este vina lor. Desigur, nu până acolo încât să nu mai intre în parlament, dar suficient de mult încât să nu mai formeze singuri guvernul. Ci, cel mult, într-o coaliție de partide cu, aproximativ, aceleași viziuni de dezvoltare a statului și de politică externă. Personal, aș adăuga și nevoia imperioasă a unei clarificări teoretic – doctrinare: PAS este un partid social-liberal prin Statutul său (așadar de centru-stânga), un partid popular și creștin-democrat prin afilierea sa europeană la PPE (deci de centru-dreapta), și un partid conservator prin afilierea sa internațională la IDU (carevasăzică de dreapta). O singură linie verticală pe oricare din cele trei căi de mai sus ar aduce consecvență și claritate.
Următorul partid pro-european, conform sondajului, este Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), care a și format cu PAS blocul electoral Acum (între decembrie 2018 și noiembrie 2019). Felul în care PAS a subminat activitatea acestui partid și maniera în care l-a adus în irelevanță, nu face deloc cinste partidului de guvernământ. Plus că, arzând toate podurile cu acest fost partener, PAS a dat dovadă de infantilism politic, infatuare și relativitate morală. După plecarea lui Andrei Năstase și venirea, ca președinte, al lui Dinu Plângău, PPDA a scăzut și a tot scăzut în sondaje, ceea ce a determinat o hemoragie internă în partid. Iar aceasta va face ca relevanța acestuia să scadă până la a deveni un partid absolut insignifiant. Este foarte greu de crezut că va mai putea trece de pragul electoral. Și atunci nu va face decât să risipească voturile utile, altminteri, dreptei pro-europene.
Coborând în ultimul sondaj, întâlnim și micul Partid al Schimbării, al lui Ștefan Gligor. Putând fi caracterizat, la o privire superficială, ca un partid pro-european, anti-corupție, ridică în același timp câteva semne de întrebare: lipsa unei echipe vizibile și cu oameni cu notorietate, relațiile de colaborare dubioase și susținerea politică a primarului Bălțiului, Nicolae Grigorișin (cel care nici nu știe românește). Nu în ultimul rând, rezultatele electorale ridicol de mici obținute la scrutinul parlamentar din iulie 2021 nu îi dau deloc speranțe pentru următoarele alegeri.
Urmează apoi, cu 1,3%, Coaliția pentru Unitate și Dezvoltare (CUB). Procentul obținut în sondaj ar putea părea mic pentru cineva neavizat. Dar dacă socotim că doar cu 4 luni în urmă acest partid încă nici nu exista, am spune că nu e deloc rău scorul obținut. Cu condiția, desigur, ca să nu se blocheze la această cifră. Ceea ce ar fi greu de crezut, având în vedere calitatea și competența fondatorilor – începând chiar cu Președintele partidului, Igor Munteanu. În plus, această echipă își construiește destul de repede filialele sale teritoriale, și-a dezvoltat deja un concept pragmatic de abordare a crizelor și problemelor societății, propune soluții concrete – doar ca titlu de exemplu, conceptul de spații comune integrate cu România. Acest din urmă aspect făcându-l și alegerea firească a unioniștilor – azi, nereprezentați în parlament. În sfârșit, CUB s-a afiliat, ca partid autentic liberal, și la Alianța Liberalilor și Democraților din Europa (ALDE).
Cât despre partidele care se pretind a fi pro-europene sau pro-românești: MAN (Ion Ceban), PDCM (Ion Chicu) sau AUR (Boris Volosatâi) – acestea nu mai pot păcăli multă lume. Că vin de pe filieră comunistă (MAN) sau socialistă (PDCM), ori dintr-o zonă pro-rusă (AUR) – toate acestea nu fac decât să inducă în eroare electoratul de bună-credință pro-european, pro-românesc și cu claritate morală.
Revenind la partidul de la putere de azi, remarcăm faptul că acesta trebuie să-și caute – ba chiar să-și cultive – de pe acuma aliați politici, și nu doar în exterior. Meciurile electorale se vor juca acasă, cu oameni din tribunele de aici. Nu există nici o îndoială că scoruri de 50% și peste, vor rămâne un vis frumos. PAS prea a ars poduri, în trecut (ah, dulce infatuare moldovenească!). Și prea nu se grăbește să devină simpatic unor posibili aliați. Care ar fi alternativa? Ca peste doi ani și un pic să vedem revenirea la putere a comuniștilor-socialiștilor-șoriștilor și năruirea tuturor măsurilor pro-europene care, de bine de rău, s-au lut totuși până acum. Situație de care dor PAS ar fi, atunci, răspunzător. De aceea, ”mânza” și nasul pe sus trebuie puse între paranteze. De înțelepciunea unei astfel de decizii – sau de lipsa ei – depinde, până la urmă, continuarea sau nu a cursului european de democratizare și de modernizare a țării. Va fi PAS în stare să-și calce peste orgoliu și să coopereze cu ceilalți, spre binele comun? Și dacă da, și dacă nu, va rămâne în istorie. Dar nu de aceeași parte.
