Conform datelor oficiale ale Ambasadei RM la Roma, în Italia lucrează oficial 150 de mii de moldoveni, dintre care numai la Roma stau 5800, iar cei mai mulţi – peste 25 de mii – se află în regiunea Veneto din nordul ţării. Cifra neoficială variază între 200-250 de mii, deşi, fireşte, nimeni nu o cunoaşte cu certitudine. Moldovenii din Italia pot fi împărţiţi în două categorii. Primii, cei veniţi la finele anilor ’90, au ajuns aici, înfruntând cele mai mari pericole, deplasându-se pe jos, prin munţi şi păduri, cu paşapoarte false, prin tiruri, legaţi sub maşini, sau ascunşi prin veceurile trenurilor. Unii au fost arestaţi pe drum şi întorşi acasă, ca să facă apoi încercări repetate de a pătrunde „în cizmă”.
Comuniştii moldoveni sunt de negăsit în Italia
Timp de două săptămâni, v-am povestit istoriile zguduitoare ale acestor oameni disperaţi şi dorinţa lor nestăvilită de a fugi de acasă. Ciudat, însă relatările mele au trezit discuţii controversate, inclusiv printre membrii comunităţii, unele voci acuzându-mă că aş fi venit în Italia în scopuri electorale. Argumentul invocat de aceştia era că intervievaţii mei condamnau vehement comuniştii, deşi evadaseră din RM înainte de 2001. Şi asta deşi n-am făcut niciun comentariu în textele mele, străduindu-mă să descriu în mod obiectiv situaţia şi opiniile acestor oameni. În consecinţă, am constatat şi eu că, într-adevăr, aceşti oameni, plecând de acasă pe timpul lui Lucinschi, au crezut că vin aici pentru un an sau doi. Cu toţii au sperat într-o schimbare, care nu s-a produs… Dimpotrivă, cei opt ani de guvernare comunistă au sporit semnificativ numărul fugarilor. Critica dură adusă comuniştilor, la întrebarea mea despre cum văd ei viitorul Moldovei, reprezintă opinia lor, pe care eu, ca jurnalist, sunt dator să o respect. Şi dumneavoastră la fel. Vă asigur că, de-aş fi găsit în Italia vreun bolşevic, trecut prin „foc şi prin sabie”, ca şi intervievaţii mei, aş fi scris cu bucurie şi despre el. Fiţi de acord că ar fi fost mult mai interesant! Dar în Italia nu găseşti nici cu lumânarea bolşevici moldoveni. Am şi o dovadă incontestabilă. În lista cu telefoane ale membrilor birourilor electorale la referendumul din 5 septembrie, reprezentanţi tuturor partidelor au numere de telefon italiene, iar cei ai PCRM – numere moldoveneşti. De unde rezultă că primii sunt de-ai casei în Italia, iar ceilalţi – au fost trimişi de Muntean sau de Tkaciuk în deplasare prin Europa. Concluzia e cât se poate se simplă – comuniştii nu ştiu ce înseamnă povara exodului. Şi de atâta sunt comunişti.
E un adevăr cert că absolut toţi oamenii noştri care muncesc aici îşi doresc din tot sufletul să scape odată şi pentru totdeauna de Voronin, iar unii sunt gata să vină la vatră imediat după alegerile din 28 noiembrie, dacă nu se vor întoarce comuniştii. Să nu credeţi că ei se arată încântaţi de guvernarea actuală, însă apreciază revenirea comuniştilor ca pe un suicid al Moldovei. Şi toate promisiunile guvernanţilor despre implementarea unor programe de revenire a cetăţenilor RM acasă trec pe lângă urechile lor, fiind conştienţi că bugetul ţării se formează din banii munciţi de ei, în lipsa cărora RM ar fi înghiţită de o sărăcie cumplită.
Tot mai mulţi copii vin şi nu mai vor acasă
Ceilalţi, care au venit în Italia după 2002, s-au bucurat de condiţii mai bune, ajungând în mare parte cu vize turistice. Ei nu mai mergeau în neant, având deja rude sau prieteni la care s-au adăpostit până şi-au găsit de lucru sau au beneficiat de serviciile gratuite de la „Caritas”. În scurt timp, ei au obţinut permise de şedere legală, pe care autorităţile italiene le eliberează din 2002. Astfel, numai în 2009-2010, au fost legiferaţi 2800 de moldoveni. În plus, dacă primii hoinăreau pe străzi deznădăjduiţi în căutare de lucru, astăzi există un acord între ţările noastre, prin care statul italian asigură anual moldovenilor câte 6500 de locuri de muncă. Iar în septembrie trecut, au fost scoase la concurs 300 de mii de locuri de muncă pentru „badante” (femei care fac menajul în casă sau îngrijesc de bătrâni), RM plasându-se pe poziţia a treia, cu 26 mii de cereri. Ulterior, a apărut şi legea despre reîntregirea familiei, care permite străinilor aflaţi la muncă în Italia să-şi aducă aici copiii şi soţii. În consecinţă, s-a diminuat considerabil numărul femeilor noastre pe peninsulă şi s-a majorat numărul copiilor moldoveni. Dacă în 2006, femeile alcătuiau 78% din cetăţenii moldoveni din Italia, acum ele reprezintă 56%. La fel, dacă, în 2006, în Italia erau 6200 de copii moldoveni, în 2009 numărul lor a crescut până la 20.600. Dacă părinţii lor se gândesc să-şi asigure aici o pensie mai bună şi să se întoarcă acasă, mulţi copii şi tineri nu mai vor să audă de Moldova.
Spre deosebire de alţi imigranţi, în ultimul timp, moldovenii nu mai dorm pe străzi sau prin gări. „Astăzi, aici moare şi se îneacă numai cine nu dă din coate”, consideră ambasadorul Gheorghe Rusnac. El afirmă că, în primele opt luni ale lui 2010, cetăţenii RM de peste hotare au expediat oficial acasă 763 mln. USD. Însă, aşa cum majoritatea banilor se trimit neoficial, această sumă este în realitate mult mai mare. Oricum, din Italia nu se trimit mulţi bani, deoarece aici salariile sunt destul de modeste. În medie, moldovenii câştigă lunar de la 600 la 800 euro, dintre care îşi plătesc chiria, alte servicii şi rămân cu 200-300 de euro pe lună.
O femeie îşi scrie singură scrisori
Destul de interesantă este şi existenţa celor 36 de asociaţii ale moldovenilor din Italia. Înainte de a veni aici, eu credeam că acestea colaborează între ele şi se respectă reciproc, dar am descoperit pe alocuri o concurenţă nesănătoasă. Când îi vorbeam unui lider de asociaţie despre altul în termeni pozitivi, observam surprins că mă priveşte chiorâş sau zâmbind nemulţumit. Unul mi s-a declarat drept „ambasadorul real al Moldovei”, iar altul mi-a spus că acesta nu e nimeni… Unul îl invidiază rău de tot pe altul pentru că Mihai Ghimpu l-a decorat pe acela, iar pe el l-a trecut cu vederea. Or, dacă fiecare asociaţie în parte face lucruri extrem de frumoase şi utile pentru promovarea culturii noastre în Occident sau pentru susţinerea cetăţenilor RM, lipsa aceasta de unitate face trimitere volens-nolens la „mintea moldoveanului cea de pe urmă”… Până şi consulul de Bologna, Nicolae Nucă, este de părere că asociaţiile ar putea activa mai reuşit, mai spre binele comunităţii doar fiind împreună. Aş vrea foarte mult să greşesc, dar unirea pare a fi imposibilă. Precizez că vorbesc despre unirea dintre asociaţii, nu dintre noi şi România, ca să nu apară iarăşi interpretări bolnăvicioase.
În ultimii ani, s-a schimbat şi atitudinea italienilor faţă de moldoveni. Dacă cei veniţi până la 2000 povestesc că erau sclavii italienilor, astăzi această relaţie a devenit mai umană, deseori chiar prietenoasă. Cu toate acestea, există cazuri când italienii nu-i remunerează suficient pe moldoveni, după care umblă împreună ani în şir prin instanţele de judecată. Sincer, regret că opiniile unor moldoveni din Italia, bine stabiliţi şi cu venituri suficiente, care se cred „vedete” printre confraţii lor, sunt aberante la acest capitol. Aceştia afirmă că TIMPUL a prezentat o situaţie ireală, denigrând imaginea italienilor. Eu i-aş sfătui să privească din „înălţimea” lor pe pământ, la cei mulţi şi mici, flămânzi şi săraci, şi la italienii, şi moldovenii buni şi răi… Să ştie că nicăieri nu există doar oameni perfecţi…
Îmi mai pare rău că n-am reuşit să vă povestesc despre toţi moldovenii pe care i-am cunoscut aici. La Roma, există o femeie de-a noastră, uitată de toţi, pe care nimeni nu o sună niciodată şi care nu primeşte nicio scrisoare. Simţind că-şi iese din minţi de singurătate, sărmana fura scrisorile altora şi le citea plângând. Odată, şi-a scris ea singură o scrisoare, s-a dus la poştă şi şi-a trimis-o acasă… Iar în munţi, la 70 de km de Roma, lucrează la o vilă un scriitor. Venind în Italia, el a vrut să fie bibliotecar, dar a ajuns la concluzia: „Astăzi lopata ţi-o pun în mână toţi, iar cartea – nimeni”. A dormit pe străzi circa un an şi nu şi-a văzut copilul de şapte ani. Fiul său îl roagă mult să-i trimită un aparat de fotografiat, cu care se fac paşapoartele, ca să vină şi el în Italia… Scriitorul şi-a pierdut şi soţia. „Dacă vrei să divorţezi, du-te peste hotare – e legea clasică a despărţirii”, mi-a spus el… În timpul unui meci de fotbal la Genova, trei moldoveni au furat bicicletele suporterilor italieni şi sunt arestaţi. Sunt multe de povestit, dar concluzia e una singură – oamenii aceştia, buni sau răi, sunt deznădăjduiţi. Dar cel mai important este că sunt oamenii noştri. Ei urăsc comuniştii, pentru că vor o schimbare în care nu mai cred. În atare condiţii, următoarea guvernare este obligată să-şi amintească de ei nu numai în campaniile electorale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
