Social

Ce ar discuta chișinăuenii astăzi cu Eminescu?

Dacă în mașina cu care lucrează, ar urca astăzi Eminescu, taximetristul Ion Iachimov i-ar mulțumi pentru poezia pe care a scris-o. Șoferul recunoaște că, pe când era elev, nu suporta versurile eminesciene, pe care însă le-a îndrăgit mai târziu, grație regretatului interpret Ștefan Petrache. „Dumnezeu să-l odihnească, că a decedat alaltăieri. Cântecele pe care le-a cântat îmi plac foarte mult și el m-a îndrăgostit de Eminescu”, susține Ion.

Referindu-se la declarațiile făcute astăzi de către primarul de Chișinău, socialistul Ion Ceban, precum că admiră întreaga operă a poetului, în timp ce Eminescu a afirmat că „suntem români și punctum”, taximetristul este de părere că edilul nu are demnitate și face politică, fără a înțelege valorile naționale. „Ceban face politică, el nu poate altfel să vorbească, deoarece așa îi spune cineva să spună. Este posibil că el nici nu crede în vorbele sale, dacă se consideră un om educat și cu studii”, a adăugat Ion, care se arată convins că „nu orice român este moldovean, în schimb orice moldovean este român, chiar dacă el nu realizează acest lucru”.

„A devenit viral doar după ce a murit”

Elena Ilii, o tânără care menționează că face pictură la Londra, nu i-ar spune nimic poetului. În opinia ei, Eminescu „a devenit viral doar după ce a murit”. Femeia consideră că moldovenii nu sunt români, deoarece s-au schimbat timpurile. „Dacă m-ați fi întrebat pe vremea lui Eminescu, v-aș spune că-s româncă, dar atunci situația politică nu era atât de gravă cum este acum. Acum s-au schimbat foarte mult lucrurile și mentalitatea oamenilor. Ni s-a schimbat și sângele, și limba”, consideră Elena. Întrebată ce limbă vorbește, intervievata noastră a evitat să răspundă.

La rândul său, tehnicianul Gheorghe Axentii are toată admirația față de Eminescu și creația sa. Bărbatul nu are nicio îndoială că „suntem români și punctum”. Dacă s-ar întâlni cu Eminescu peste 170 de ani, Axentii i-ar strânge mâna, „pentru că Unirea este o necesitate”. „Cine poate să descrie dragostea și femeia mai frumos decât Eminescu?”, se întrebă tehnicianul.

Soția sa, Doina Rusu, subliniază că istoria ne determină ca popor român. „Sunt mai multe surse care ne demonstrează că avem același sânge, chiar dacă în școlile sovietice ne învățau altceva”, este de părere ea. Femeia consideră că poeții din ziua de azi ar trebui să ia un exemplu de la Eminescu. Dacă ar avea ocazia să-i transmită un mesaj Luceafărului poeziei române, Doina Rusu i-ar spune doar atât: „Bine ai venit acasă!”.

„Dacă ar fi avut grijă de el, ar fi scris mai multe poezii”

Dacă Eminescu ar intra în biroul medicului Ecaterina Negară, aceasta i-ar spune că este un geniu, dar și l-ar sfătui fă aibă mai multă grijă de sănătatea sa. „El a trăit foarte puțin, dar opera sa a rămas până azi. El nu se compară cu nimeni. Și dacă ar fi avut grijă de el, ar fi trăit mai mult și ar fi scris mai multe poezii”, este de părere medicul.

În cazul în care poetul ar intra pe neprins de veste în clasa lor, Alina, elevă în clasa a IX-a la Liceul „Nicolae Sulac” din capitală, i-ar aduce la cunoștință că a devenit între timp foarte apreciat și l-ar întreba cine l-a inspirat să scrie primele versuri. „Eminescu transmite prin poeziile sale admirația față de națiune, el descrie dragostea adevărată prin versurile sale”, a mai spus Alina.

„Aceeași țară, aceeași inimă, aceeași biserică, același Dumenzeu”

Și Sofia Matric, elevă în clasa a XVIII-a la Liceul „Tudor Vladimirescu”, l-ar întreba pe Eminescu „cum poate scrie atât de fascinant”. Ea povestește cu mândrie că îi plac la nebunie creațiile eminesciene. „Este acel poet care poate combina natura cu iubirea într-un cuvânt. El redă un sentiment prin poezie, evocând emoții deosebite. Am citit diferite poezii, dar ale lui sunt parcă altfel”, afirmă eleva.

Astăzi se împlinesc 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu. Pe parcursul zilei, mai mulți politicieni și scriitorii de pe ambele maluri ale Prutului au depus flori la bustul poetului de pe Aleea Clasicilor. Primarul general al Chișinăului, Ion Ceban, a venit aici în dimineața zilei, fiind însoțit de 16 consilieri municipali din Bucureși și de viceprimarul general al capitalei României, Aurelian Bădulescu. Prorusul Ceban a fost huiduit de câteva persoane, care au strigat: „Trădătorii nu au voie să pună flori aici. Nu-i așa țară, R. Moldova!”. Totodată, edilul a fugit de întrebarea jurnaliștilor cu privire la limba în care a scris Eminescu.
La rândul său, Aurelian Bădulescu a declarat că avem în comun „aceeași țară, aceeași inimă, aceeași biserică, același Dumenzeu.” „Nu am ce să vorbesc mai mult despre ceea ce este nevoie să se întâmple între România și R. Moldova. Pot să vă spun doar atât, că tânăra generație de la București, împreună cu tânăra generație și cu politicul din R. Moldova, va trebui să ducă ceea ce acest neam trebuie să aibă în același loc, în același suflet – și anume aceeași țară”, a subliniat viceprimarul de București.  


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *