Săptămâna trecută mai toată presa, dar şi opinia publică era ocupată de „cazul Pro TV”. M-am solidarizat şi eu cu profesoara de la Ungheni, ca şi mulţi alţi jurnalişti. În acele zile, la Drochia, avea loc o crimă îngrozitoare. O fetiţă de şapte ani era maltratată, îmi vine greu să scriu aceste rânduri, violată şi aruncată pe jumătate moartă într-o fântână. Peste câteva zile cadavrul fetei a fost găsit.
Mai multă lume s-a întrebat de ce nu ne solidarizăm în privinţa acestui caz odios? Mă întreb şi eu, ce putem face în aceste cazuri şi ce folos va aduce oare solidarizarea noastră? Nu sunt psiholog, însă ştiu că pedofilia e o dereglare psihică a sexualităţii. Nu e o problemă doar a Moldovei. În toată lumea organele de ordine luptă cu pedofilii şi răspândirea acesteia pe Internet. Tot săptămâna trecută, poliţia a reţinut un cetăţean olandez şi un moldovean care răspândea materiale pornografice pentru pedofili. Ne dăm seama că nu e vorba de doar câteva cazuri, ci de o reţea imensă de pedofili. Ce facem cu ei şi cum îi combatem? Şi, ce este cu mult mai important, cum ne apărăm copiii?
Nu ştiu dacă e posibil de tratat pedofilia la fel cum tratăm alte boli psihice. E o temă foarte sensibilă. Ce facem cu pedofilii? Cum ajung ei pedofili şi cum scăpăm de ei? Când vine vorba de astfel de cazuri, societatea nu mai este dispusă să fie tolerantă şi să lase justiţia să-şi facă treaba. Mulţi din noi ar fi gata să-i omoare cu mâinile goale şi să-i tortureze în chinuri groaznice. Recunosc, când aud de astfel de cazuri îmi pare că aş fi în stare să pierd controlul şi eu. Simt că aş putea să omor cu sânge rece un pedofil. Însă asta nu înseamnă că restul pedofililor vor dispărea odată ce l-am omorât pe unul. Ce să facem atunci şi cine trebuie să se ocupe de această problemă? Poliţia, psihologii, psihanaliştii… sau poate părinţii?
Îmi aduc aminte că umblam şi eu cu colindatul când eram mic până seara târziu. Şi sunt sigur că mulţi din voi o făceau când erau copii, iar mulţi o fac şi până acum. Astfel de cazuri se întâmplă în toată lumea, înseamnă oare asta că trebuie să umblăm cu bastonul peste tot în urma copiilor noştri? Eu nu am răspuns la această întrebare, însă aş vrea să-l găsesc. Aş vrea ca toată societatea să fie implicată în găsirea răspunsurilor, de la organele abilitate, până la părinţii simpli care uneori sunt prea ocupaţi ca să se întrebe unde e copilul lor. Nu-i învinuiesc în niciun caz pe părinţi, uneori aceste tragedii vin pe neaşteptate, indiferent de toate măsurile de securitate. Însă am impresia că reflectarea acestor cazuri oribile în ştiri nu rezolvă deloc problema. Problema ar trebui dezbătută şi analizată la toate nivelele, de toată societatea. Problema ar fi trebuit prevenită din timp, ca să nu mai avem parte de astfel de cazuri şi astfel de ştiri oribile. Şi ar fi timpul demult să ne adunăm la o masă rotundă şi să ne gândim cum luptăm cu pedofilia şi cum îi protejăm pe copiii noştri.
