Ce nu se spune despre problema cu cetățenii R. Moldova / Ucrainei care își redobândesc cetățenia română

Avem o mulțime de investigații, știri și opinii despre problema redobândirii cetățeniei române de către persoane provenite din provinciile românești ocupate de Uniunea Sovietică. Dar se alunecă peste un aspect important.
Toate investigațiile de până acum ne dezvăluie același mecanism: un client (persoana care dorește redobândirea cetățeniei române, în mod corect sau incorect), un intermediar (persoană, firmă care susține că în schimbul unei sume de bani poate facilita obținerea de documente) și instituțiile de stat din Republica Moldova/ Ucraina care în schimbul unui procent din suma achitată de client eliberează documentele „potrivite”. Toate investigațiile se concentrează asupra clientului și intermediarului – nimeni nu îndrăznește să se apropie de instituțiile de la Chișinău care eliberează documentele „potrivite”. Nimeni nu zice nimic despre corupția din Republica Moldova sau Ucraina care face posibil acest fenomen.
Pentru redobândirea cetățeniei române solicitanții trebuie să dovedească că au strămoși care au avut cetățenia română – respectiv părinți, bunici, străbunici care au fost cetățeni români înainte de 1940. Firmele intermediare „găsesc” în arhivele de la Chișinău și Cernăuți strămoșii „potriviți” pentru orice rus originar din Karaganda – iar asta nu o pot face fără contacte strânse în instituții. Șmecheria funcționează și în sens invers din ce aud: persoanelor care chiar au strămoși care au fost cetățeni români nu li se eliberează actele sau li se eliberează actele greșite până când pricep mesajul și „mișcă din urechi” așa cum trebuie. Toate investigațiile alunecă pe lângă esența problemei: corupția instituțiilor de la Chișinău care eliberează actele ce ar trebui să ateste ascendența românească.
Aud că la vizita lui Nicușor Dan la Chișinău i s-a solicitat ca autoritățile Republicii Moldova să se implice în procesul de redobândire a cetățeniei române, care ar trebui ușurat. De fapt este invers: autoritățile de la București ar trebui să poată verifica activitatea celor de la Chișinău, acolo este rădăcina problemei, în emiterea actelor care îi scoate de români pe etnicii ruși fără nici o legătură cu Basarabia. Iar aceasta nu este singura problemă a corupției de la Chișinău care are forme de manifestare în România, lista este mult mai lungă. Eșecul reformei justiției de la Chișinău afectează în mod direct România, însă nici despre asta nu vorbim.
E clar că lobby-ul guvernării de la Chișinău este extrem de influent, agresiv și activ la București, însă ar fi culmea ca în procesul de redobândire a cetățeniei române să fie implicate tocmai instituțiile de la Chișinău care generează corupția în acest proces. Rămâne semnificativ faptul că nimeni nu îndrăznește să vorbească de sursa corupției și toată lumea se concentrează pe client și intermediar.
Sa-u spalat multi bani cu cetatenia ! Multi rusofoni din tambov care nu stie o boaba in Romana au cetatenia RO, in schimb cetatenii Moldoveni cu acte in regula nu-si pot redobindi cetatenia furata de doi criminali Ribentrop-Molotov! De unde bine daca conducerea Romaniei au conduso niste agramati si securisti !!!
Oricare ar fi originea etnica a solicitantului, dacă nu cunoaște limba oficială a statului nu ar trebui să primească cetățenia. Poate așa ar deveni mai populare cursurile și învățământul în limba română.