Actualitate

Ce organizează Guvernul de Ziua Independenței

Astfel, la ora 09.00 va avea loc depunerea de flori la monumentul Domnitorului  Ştefan cel Mare şi Sfînt, după care se va desfăşura festivitatea de inaugurare dedicată sărbătorii naţionale "Ziua Independenţei Republicii Moldova".

Începînd cu ora 10.00, pe scena din PMAN, va avea loc un concert dedicat Sărbătorii Naţionale, cu generciul "Mamă, Tu eşti Patria mea…", organizat de Centrul Republican pentru Copii şi Tineret "ARTICO".

Între orele 11.00 şi 12.50, Centrul naţional de creaţie populară, cu susţinerea colectivelor artistice din republică, vor prezenta programul muzical-coregrafic "Sfîntă ni-i casa".

La ora 13.00 în PMAN, Biroul Relaţii Interetnice al Republicii Moldova va prezenta programul etnocultural "M-a prins dorul de Moldova ", susţinut de formaţii folclorice ale etniilor din ţară.

Între orele 14.00 şi 15.00, sub egida Ministerului Tineretului şi Sportului se va desfăşura Parada maşinilor Retro.

La ora 15.00 Colegiul de muzică "Ştefan Neaga" va prezenta programul muzical "Legămînt", susţinut de corul "Gloria".

La ora 16.00 va aveaq loc un spectacol muzical susţinut de Orchestra de muzică populară "Folclor", cu genericul "Lecţia de Veşnicie".

Între orele 17.00 şi 17.50 se va desfăşura cenaclul literar "Gînduri despre Ţară ", cu participarea membrilor Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

Cu începere de la ora 18.00, tot în PMAN, Palatului Naţional "Nicolae Sulac" va prezenta un program-concert cu genericul "Dincolo de timp ", susţinut de Orchestra de muzică populară "Mugurel".

La ora 19.00 Ansamblul Naţional Academic de dansuri populare "JOC" va prezenta spectacolul coregrafic "Moldoveneasca".

Între orele 20.00 – 22.10 va avea loc o altă festivitate de amploare – Spectacolul muzical-poetic "Inima mea e Moldova", cu participarea orchestrei de estradă, a interpreţilor de muzică uşoară şi actorilor-declamatori.

La ora 22.00 va avea loc un foc de artificii.

Programul de festivităţi va fi încheiat printr-un recital susţinut de Geta Burlacu şi "Ştefăneţ Marcel Orchestra". 

via Moldpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *