Cel mai mare producător de arme din Israel, exclus din licitațiile NATO

Agenția NATO pentru achiziții, implicată într-un scandal de corupție, mai mulți angajați fiind anchetați pentru luare de mită. În același scandal, Elbit Systems, cea mai mare companie de armament din Israel, a fost suspendată de la licitațiile agenției.
Elbit Systems, cea mai mare companie de armament din Israel, este implicată într-un scandal de corupție din cadrul NATO, care ia amploare. Agenția de achiziții a alianței militare (NSPA) a suspendat compania de la participarea la licitații pentru noi contracte, arată Follow the Money.
Între timp, un bărbat strâns legat de Elbit face obiectul unui mandat de arestare internațional pentru rolul său presupus în mituirea angajaților NSPA.
România, prin Ministerul Apărării, se numărăr printre clienții acestei companii. Țara noastră a încheiat un contract în valoare de 400 de milioane de euro pentru șapte sisteme de drone de supraveghere Watchkeeper X, arată Defense Romania.
România, va cumpăra în total șapte sisteme, a câte 3 drone fiecare, în acest sens fiind semnat un acord cadru – în total, 21 de drone. Deocamdată, România a plătit pentru trei drone, printr-un contract subsecvent valorând 180 de milioane de dolari.
Documentele obținute de jurnaliști că Elbit – unul dintre principalii furnizori ai NATO – a fost suspendat de NSPA pe 31 iulie. Mai multe dintre contractele sale în curs sunt suspendate, iar firma are interdicție de a participa la noi licitații.
În plus, o persoană cheie asociată cu Elbit – un cetățean italian,este căutat la nivel internațional pentru rolul său presupus în mituirea personalului NSPA. Poliția din belgia a confirmat că la finalul lunii septembrie a fost emis un mandat internațional de arestare pe numele acestei persoane.
Anchete privind corupția la NSPA sunt în curs de desfășurare în Belgia și Luxemburg, unde se află sediul central al agenției. Două anchete ale autorităților americane au fost brusc și inexplicabil abandonate în iulie, ridicând semne de întrebare cu privire la interferența politică.
Responsabilă de asistarea guvernelor și a NATO în achiziționarea de echipamente militare și servicii, NSPA și-a extins considerabil profilul și portofoliul de la invazia rusă în Ucraina din 2022.
Se estimează că agenția va cheltui în total 9,5 miliarde de euro pentru toate contractele sale din acest an, o sumă care aproape s-a triplat față de 2021.
Elbit este cel mai mare producător de arme din Israel, cu o cifră de afaceri de aproape 7 miliarde de dolari în 2024. Compania specializată în producția de drone, tancuri și muniție, printre alte echipamente militare – ocupă locul 25 în lista celor mai mari 100 de companii de apărare din lume, întocmită de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).
În ultimul deceniu, Elbit a vândut echipamente militare în valoare de zeci de milioane de euro către NATO, inclusiv muniție, ochelari de vedere pe timp de noapte și sisteme antirachetă pentru avioane. Valoarea totală ar putea fi mult mai mare, deoarece multe contracte militare și sumele de bani implicate nu sunt niciodată făcute publice.
Cel mai mare producător de arme din Israel, exclus din licitațiile NATO
La 31 iulie, NSPA a suspendat Elbit și Orion Advanced Systems, una dintre filialele sale.
„Suspendarea furnizorilor survine în urma apariției unor acuzații grave care indică faptul că este probabil ca furnizorii să se fi angajat în practici sancționabile, inclusiv nereguli în atribuirea contractelor”, potrivit unei scrisori a unui manager senior al NSPA, văzută de FTM și partenerii săi media.
Mai multe contracte NATO care fuseseră atribuite Elbit sunt afectate de suspendări, ceea ce înseamnă că aprovizionarea armatelor mai multor state membre este perturbată.
NATO și NSPA nu au răspuns solicitărilor de comentarii pentru acest articol.
Purtătoarea de cuvânt a NATO, Allison Hart, a declarat anterior că va fi de competența consiliului de supraveghere al NSPA să investigheze orice „acuzații de comportament necorespunzător la locul de muncă din partea directorului general al NSPA”.