„Cel mai mare scriitor al Cehoslovaciei”

Iată cum e caracterizat pe pagina Editurii Art:
„Bohumil Hrabal (1914-1997) este un scriitor ceh considerat de mulţi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multă vreme, cărţile sale au circulat în samizdat, adunând în jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionaţi, cuceriţi definitiv de umanismul tragicomic şi umorul savuros al operei sale. În timpul vieţii, aproape trei milioane de exemplare au fost vândute numai în Cehoslovacia natală. Mare băutor de bere şi mare iubitor de pisici, Hrabal obişnuia să recite la „Tigrul de Aur", crâşma lui preferată din Praga, pasaje întregi din Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. A murit la 83 de ani, după ce a căzut de la etajul unui spital, încercând să hrănească porumbeii".

În seria de autor, Bohumil Hrabal au apărut în acest an Trenuri cu prioritate și Lecții de dans pentru vârstnici și avansați. Cea din urmă este un monolog rupt al unui bătrân care își idealizează tinerețea trecută, dar și perioada imperiului Austro-ungar. Încă din primele pagini se observă că Hrabal s-a străduit să redea stilul dezlânat de a povesti al bătrânilor care au mult timp doar ca să vorbească, nu să și asculte. Monologul trece de la una la alta fără nici o introducere, de la o femeie bătută de soțul ei la un sinucigaș, iar de la sinucigaș la pantofii minunați pe care el îi făcea în tinerețe. În stilul lui Hrabal, avem de-a face cu o poveste comică, amuzantă, dar care dincolo de glume e foarte tristă.

Trenuri cu prioritate se apropie mai mult de povestire sau scenariu. Detaliile sunt la fel de picante ca în toată opera autorului ceh, însă acțiunea e lineară, ușor de urmărit și vizualizat. Așa că nu m-am mirat deloc, citind cartea, să aflu că a fost ecranizată în 1966 și că filmul a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin. De la zâmbetele largi din prima jumătate a cărții, ajungi treptat la tristețea ascunsă sub situațiile pline de umor (uneori la graniță cu absurdul). De la povestea cu comisia care cercetează în ce condiții impiegatul Hubicka a pus toate ștampilele stației pe fundul telegrafistei, la martiriul tânărului Hrma. O carte superbă, savuroasă, tristă. Calități pe care le regăsim în toate cărțile autorului.

Totuși, din punctul meu de vedere, cel mai important roman al lui Bohumil Hrabal e și cel mai cunoscut. De aceea vă recomand mai întâi să citiți L-am servit pe regele Angliei – povestea fascinantă a unui tânăr scund și urât, dar plin de vise și ambiții, pe care le rezumă totuși la speranța de a deveni un mare chelner. Toată nevoia lui de a fi văzut şi remarcat va fi convertită spre finalul romanului într-o asceză eremitică. Apoi citiți O singurătate prea zgomotoasă sau titlurile de mai sus.