ActualitateExterne

Cel puțin 100 de persoane au murit

Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press, potrivit news.ro.

Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din provincia Enga, la aproximativ 600 de kilometri nord-vest de capitala Port Moresby, capitala insulei din Pacificul de Sud. Tragedia s-a produs în jurul orei locale 3 dimineaţa, mulţi oameni fiind surprinşi în somn, a relatat ABC.

Locuitorii spun că estimările actuale ale numărului de morţi sunt de peste 100, deşi autorităţile nu au confirmat acest bilanţ. Localnicii cred însă că numărul persoanelor decedate ar putea fi mult mai mare. Un video care circulă pe reţelele sociale arată localnici care scot cadavre îngropate.

Cu 10 milioane de locuitori, Papua Noua Guinee este cea mai populată ţară din Pacificul de Sud, după Australia, care are 27 de milioane de locuitori.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Adrian Popa

Adrian Popa a urmat mai multe programe de formare academică în țară și străinătate, are pregătire în domeniile științe politice, relații internaționale și studii de securitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *