Social

Cetățenia lui Băsescu și decretul lui Dodon

Spre exemplu, potrivit datelor Institutului Național de Statistică al Italiei (ISTAT), numărul moldovenilor cu viză de reședință pe teritoriul acestei țări europene a crescut de la 6974 persoane în 2002 la 55803 în 2006 și a ajuns la 130948 persoane în 2010 (Caritas e Migrantes. Immigrazione. Dossier Statistico 2011. XXI Rapporto sull’immigrazione, Roma, p.94).

De asemenea, se știe că, pentru a ajunge pe „pământul făgăduinței”, majoritatea celor plecați au trebuit să plătească bani grei, până la patru-cinci mii de euro. Există unele indicii și probe că băgătoarea de seamă Cancelarie de Stat de la Chișinău nu a fost în necunoștință de cauză privind acest business jecmănitor. În acest context, este de amintit furioasa propagandă comunistă promovată împotriva redobândirii cetățeniei române de către băștinașii Republicii Moldova. Căci pașaportul românesc însemna trecerea liberă a frontierelor până la apele Atlanticului, iar acest fapt i-ar fi scutit pe bejenarii din propria țară de „birul tranziției” spre Europa de Apus.

Situația părea să revină la normalitate după schimbarea promițătoare din 2009. Astfel, dacă în perioada 2002-2008 au redobândit cetățenia română doar 7605 locuitori din RM apoi, în anii următori, au întrat în posesia pașaportului românesc un număr incomparabil mai mare de persoane, inclusiv: anul 2009 – 21999; 2010 – 41843; 2011 – 69809; 2012 – 73861 persoane ș.a.m.d. Redobândind cetățenia română, moldovenii deveneau și cetățeni ai Uniunii Europene și, astfel, ei nu mai trebuiau să plătească nimănui nimic pentru dreptul de a călători liber în Occident, a se angaja la muncă în țările europene și a reveni, când doresc, la locul de baștină, în Republica Moldova.

Situația s-a agravat din nou în zilele de 13 noiembrie 2016, când sute de mii de cetățeni din străinătate au fost privați de dreptul de vot și, respectiv, 13 decembrie același an, când Curtea Constituțională a validat rezultatul alegerilor prezidențiale fraudate în proporții deosebit de mari, dând de înțeles că soarta moldovenilor poate fi decisă și fără consimțământul lor. Primele declarații verbale, decrete scrise și acțiuni practice ale președintelui românofob și antieuropean, învestit la 23 decembrie 2016, demonstrează fără echivoc că deasupra moldovenilor de la est de Prut planează un pericol de moarte. Căci ce altceva ar însemna anularea Acordului de asociere la Uniunea Europeană, legalizarea trupelor ruse pe teritoriul național, federalizarea și transformarea Republicii Moldova într-un konțlagher (n.red.: lagăr de concentrare) socialist?

În această ordine de idei, cel mai elocvent fapt pare să fie decretul dodonist din 3 ianuarie curent privind retragerea cetăţeniei Republicii Moldova domnului Traian Băsescu. Or nimeni nu a făcut mai mult pentru redobândirea cetățeniei române de către moldovenii basarabeni, cât a reușit să facă fostul președinte al României în perioada celor două mandate din anii 2004-2014. Și nici un locuitor de pe întregul pământ nu a meritat mai mult acordarea cetățeniei moldovenești decât marele binefăcător al basarabenilor. Acestea fiind menționate, este necesar de subliniat cu toată hotărârea că rușinosul decret dodonist din 3 ianuarie 2016 este o palmă trasă pe obrazul tuturor moldovenilor care au redobândit cetățenia română datorită bunăvoinței frățești și înțelepciunii politice a președintelui Traian Băsescu.

Ține de datoria instanțelor de judecată să demonstreze lipsa de temei juridic a impertinentului decret cu pricina, semnat de Igor Dodon. Iar noi, băștinașii Republicii Moldova, trebuie să dăm dovadă de înțelegere și să-l rugăm pe președintele dezlănțuit în nebunia sa politică și bucuros de isprava sa bezmetică să ia act de următorul fapt: nici un act prezidențial de pe malul Bâcului nu va reuși să anuleze viza de reședință a domnului Traian Băsescu din inimile recunoscătoare ale moldovenilor cu cetățenie moldo-română și europeană.

Mihail Druță,
Parma, Italia


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *