Deși decizia în cauză este destul de periculoasă pentru RM și puțin probabil că ne va aduce vreun beneficiu, totuși, aceasta merită doar admirație. De bine de rău, în sfârșit, s-au ridicat și ai noștri din genunchi. 

Chișinăul nu putea să tacă la nesfârșit, de vreme ce Moscova sprijină necontenit și pe toate căile posibile regimul anticonstituțional de la Tiraspol, unde își are dislocate trupe, după ce rușii au luptat în conflictul armat din 1992 împotriva țării noastre. Faptul că Rusia încă nu a recunoscut independența acestei enclave secesioniste slujește mai mult drept motiv de șantaj în cadrul neînțelegerilor moldo-ruse, decât o recunoaștere a suveranității statului nostru. Pentru că, în realitate lucrurile stau altfel. De exemplu, cum am putea înțelege declarațiile liderilor de la Tiraspol precum că ei ar conduce o „țară independentă”, în timp ce toate acțiunile și poziția oficială a acestora sunt consultate cu Moscova? De altfel, Kremlinul n-ar avea niciun interes pentru regiunea separatistă. De aici rezultă, și pentru copilul din fașă, că Federația Rusă atentează deschis la integritatea țării noastre și nu este nici pe departe pacificator, ci agresor în RM.

În atare condiții, să te supui cu orbire în fața cotropitorilor și să te umilești în fața lor până la uitare de sine, după cum procedează astăzi președintele Igor Dodon, înseamnă să-ți urăști patria.

Patru dintre diplomații expulzați erau militari

Evident că poziția ambasadei ruse nu poate fi diferită de cea a Kremlinului. De aceea, declararea unor diplomați dintr-un stat agresor drept „persona non grata” într-un stat agresat pare a fi o decizie destul de corectă și bine calculată. Cu atât mai mult, cu cât, în cazul despre care vorbim, expulzații au avut cele mai directe legături cu diferendul transnistrean. Dacă autoritățile noastre au refuzat să facă publice numele și funcțiile rușilor trimiși acasă, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a adus puțină lumină în această privință. La o întrevedere din 6 iunie cu studenții unei universități din Rusia, ministrul a menționat că patru dintre cei cinci diplomați erau atașați militari, care asigurau funcționarea Comisiei Unificate de Control (CUC).

CUC este o structură de comandament militar formată din reprezentanți ai Chișinăului, ai Tiraspolului și ai Rusiei, care operează, sub egida OSCE, ca forță de menținere a păcii în Zona de securitate de pe Nistru. Pentru cei care cunosc îndeaproape activitatea acestei comisii, nu e un secret că majoritatea propunerilor importante pentru țara și cetățenii noștri, făcute de delegația RM, sunt ignorate totalmente de delegațiile transnistreană și rusă, care deseori sabotează angajamentele pe care și le-au asumat anterior. „În cadrul Comisiei, reprezentanţii Chişinăului sunt pe cont propriu, exponenţii Tiraspolului au sprijinul delegaţilor ruşi, iar delegaţia OSCE (organizaţie în care Federaţia Rusă deţine drept de „veto”) aşteaptă de ani buni ca părţile să ajungă la consens.

Nu întâmplător, din 1992 până în prezent, partea transnistreană, fiind încurajată de anumite cercuri politice din Moscova, contrar acordurilor moldo-ruse și a prevederilor CUC, a introdus în Zona cu regim sporit de securitate trei brigăzi de infanterie motorizată, unităţi militare de grăniceri, miliţie şi kazaci în număr de peste trei mii persoane, în loc de 100 persoane, prevăzute de acordurile bilaterale. Mai mult, în numai trei ani, la posturile ilegale din Zona centrală de securitate au fost înregistrate mai mult de 200 reţineri ale colaboratorilor inspectoratelor de poliție Dubăsari şi Bender”, susține Valeriu Cerba, fost membru al CUC.

Prin urmare, Rusia și Tiraspolul reprezintă o singură parte în negocieri și nicidecum două, după cum ar trebui să fie. Iar așa cum pacificatorii își oferă tot sprijinul separatiștilor în detrimentul ordinii constituționale, ei reprezintă un pericol real pentru integritatea RM și, respectiv, expulzarea lor din țară ar trebui interpretată ca un fapt firesc.

Serghei Lavrov se declară umilit…

Iată de ce încă demult ar fi fost cazul ca RM să adopte o poziție mai dură față de Rusia în privința Transnistriei. Fără niciun scop meschin, ci cu singurul scop nobil de a nu se lăsa călcată în picioare. Acest lucru este cu atât mai util, cu cât Chișinăul a cedat în mod repetat în fața separatiștilor, în timp ce Tiraspolul boicotează de ani buni negocierile în formatul 5+2, iar acest boicot ar fi fost imposibil fără acordul Kremlinului. Dacă până și propunerea lui Dodon, privind federalizarea, a provocat un șir de replici belicoase din partea lui Vadim Krasnoselskii, faptul că președintele RM se plimbă tot mai frecvent pe la Putin nu are absolut nicio importanță.

Tot Serghei Lavrov spunea că, după expulzarea celor cinci diplomați, Moscova a avut intenția să restricționeze accesul migranților moldoveni la piața muncii din Rusia, însă Putin a fost împotrivă. Evident că ministrul făcea aluzie la aceleași călătorii ale lui Dodon la Moscova. De unde putem presupune că atitudinea lui Putin față de valetul său de la Chișinău se rezumă doar la susținerea minoră acordată celui din urmă pentru a avea un rezultat mai bun la următoarele alegeri locale și parlamentare din țara noastră, dar în niciun caz nu va afecta interesele geostrategice ale Moscovei.

Foarte trăsnită este și următoarea afirmație a șefului diplomației ruse cu privire la expulzarea angajaților ambasadei: „Trebuie să înțelegeți, în numele lui Dumnezeu, că e foarte dificil să rabzi mereu aceste încercări de a ne umili. Poporul nostru este unul răbdător, dar este și un popor care are demnitate și este pregătit să se apere”. Observăm că, urmând exemplul mincinoșilor notorii, ministrul își aruncă culpa pe spatele victimelor sale. Dacă admitem, însă, că el nu are asemenea intenții mizerabile, am putea înțelege că Lavrov are unele dereglări de logică, considerând că Rusia este partea umilită, după ce Moldova ocupată a încercat să se apere…

Apărătorul lui Dodon: „Eu sunt un monstru însetat de sânge”

Igor Dodon a fost apărat în acest caz și de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin, care a luptat în războiul moldo-rus din 1992 contra țării noastre. Acesta a declarat că acțiunile guvernării de la Chișinău sunt întreprinse împotriva președintelui și a poporului moldovenesc. La rândul său, Dodon spune că acțiunile guvernului Filip „sunt direcționate spre distrugerea dinamicii productive a întăririi relațiilor moldo-ruse”, iar decizia privind expulzarea diplomaților ruși a fost luată în interesul occidentalilor. Bine, chiar să fi avut și Occidentul vreun interes în acest caz, prioritar însă e faptul că decizia a fost luată în interes național. Și această decizie nu convine doar agresorilor noștri, pe care Dodon îi idolatrizează…

Astfel, lucrurile sunt destul de clare. Cu toate acestea, pentru ca ipocrizia lui Dodon să nu mai trezească semne de întrebare, voi cita doar câteva declarații făcute în ultimii ani de către prietenul său, Dmitru Rogozin: „Eu sunt ocupant rus. Aceasta este profesia mea. Așa a fost de-a lungul istoriei.”; „Eu sunt ocupant de la naștere. Eu sunt agresor și un monstru însetat de sânge”; „Pentru prima dată am ajuns în zona de conflict la sfârșitul lunii mai 1992 (…) M-am întors la Moscova, pentru a aduna voluntari dornici să participe la acțiunile militare din Transnistria.

Pe 23 iunie, m-am întors în stânga Nistrului și deja mă aflam în cadrul detașamentului de voluntari din Rusia și Ucraina.”; „Detașamente înarmate de fasciști români și moldoveni au invadat Transnistria în 1992. Acestei cohorte i-au ripostat detașamentele transnistrene: cazaci, garda militară și voluntari.”; „Acest război a fortificat pozițiile republicii moldovenești nistrene și a poporului său glorios, căruia până în prezent comunitatea internațională îi respinge dreptul la autodeterminare și propria statalitate”; „Transnistria trebuie să revină fără întârziere în componența Federației Ruse, conform voinței poporului”. Tot Rozgozin îl acuza pe ex-președintele rus, Boris Elțin, că ar fi interzis inițial Armatei a 14-a să se implice în război.

Vasăzică, iată în numele cui Dodon ne prostește că va păstra integritatea RM și, cu aceeași vehemență, condamnă România. Or fi românii răi în percepția lui, însă, ei nu ne-au ucis, spre deosebire de ruși, care au încercat să ne extermine neamul. În timpul dictaturii sovietice, comuniștii au luat viața a circa 140 de milioane de oameni din „republicile-surori”, iar apoi și-au ridicat armele contra noastră pe Nistru.

Cei care apără Rusia, motivând că Stalin și Putin nu sunt aceeași mâncare de pește, să fie atenți la un detaliu simplu și grăitor, anume că toate simbolurile criminale sovietice sunt protejate în prezent de Moscova oficială și, în mod evident, de Tiraspol. Poate că mâncarea e nițel diferită, dar e coaptă de același bucătar și la același foc… Din aceste considerente, votul moldovenilor în favoarea lui Dodon a fost unul pur și simplu stupid, pe când decizia guvernului Filip, privind expulzarea atașaților militari ruși, care reprezentau ocupanții în această țară, este una într-adevăr remarcabilă. Dacă și această acțiune l-a avut în spate pe liderul PD, sunt gata să scriu și eu în premieră: bravo, Plahotniuc!