CIMITIR UNIVERSITAR / R. Moldova ar putea irosi 40 de mln. de dolari pentru a rămâne fără universități
Autorul studiului este Sergiu Lipcean, lector la Universitatea de Stat „Dimitrie Cantemir”. Acesta a atenționat că sistemul de învățământ din R. Moldova este pe cale să se prăbușească, iar creditul de la Banca Mondială ar putea stopa acest lucru doar dacă va fi gestionat corect.
La rândul său, Romeo V. Turcan, profesor în antreprenoriat internațional la Universitatea Aalborg din Danemarca, a declarat că sistemul educațional superior din R. Moldova se află într-un declin continuu. În opinia sa, condițiile impuse în această privință de Banca Mondiale sunt previzibile, deoarece învățământul din R. Moldova necesită într-adevăr o restructurare urgentă. „Condiționarea investiției de către Banca Mondială ar fi anume restructurarea reformelor în ceea ce privește învățământul superior. Este nevoie de o restructurare în toate domeniile din sistem. Voi pune accent pe cuvântul „sector”, deoarece este vorba despre modernizare și restructurări instituționale la nivel de sector. Acestea sunt strict necesare înainte de a accepta astfel de investiții binevenite, dar și de destul de mari”, a menționat Romeo V. Țurcan. Făcând o comparație între sistemul de învățământ superior din Danemarca și R. Moldova, profesorul de la Aalborg a subliniat că, în țara noastră, este cazul de a se pune accent pe reformele structurale, pentru că la noi „există un decalaj tot mai mare dintre instituțiile superioare și lumea reală”.
În opinia unor participanți la dezbatere, pentru implementarea unei reforme reușite în învățământul superior, este necesară comasarea prin contopire a universităților noastre, astfel încât să rămână doar vreo șase din cele 27 existente în prezent. Despre acest proiect al lui Romeo V. Țurcan TIMPUL a scris încă acum patru ani. Însă unii rectori nu sunt de acord cu această propunere. De exemplu, Grigore Belostecinic, rectorul Academiei de Studii Economice, consideră că aceasta nu e cea mai bună soluție, deoarece este foarte important ca fiecare instituție de învățământ superior să demonstreze rezultate performante. „Nu cred că e neapărat să avem şi în R. Moldova doar universităţi mari. Avem o experienţă bogată în toată lumea, când universităţile mici devin foarte solicitate şi sunt de cea mai înaltă calitate. Este important ca fiecare să-şi găsească locul său şi să demonstreze că produce performanţă. Am trecut prin perioada când am avut şi 54 de universităţi. Acum avem doar 27, dintre care cele mai multe sunt publice și acestea se vor autolichida oricum. Problema cea mare este că o universitate închisă nu poate fi redeschisă peste doi sau trei ani. Ea se poate forma în cel puţin 20 de ani”, este de părere Belostecinic.
De această părere este și rectorul Universității Tehnice Viorel Bostan, care susține că problema instituțiilor de învățământ superior trebuie abordată din punct de vedere financiar. În opinia sa, banii oferiți de Banca Mondială nu vor fi aruncați în vânt, în cazul în care aceștia vor fi gestionați transparent. „Prin micşorarea numărului universităţilor nu se vor rezolva problemele. Or. ăsta nu este un criteriu de bază. Ceea ce trebuie de făcut este un mecanism transparent, corect şi legat de finanţarea universităţilor. Aici este problemă. Pentru că, daca analizăm cât primește fiecare universitate per student, vom vedea că s-a ajuns la o anumită discrepanță”, a adăugat Viorel Bostan.
Menționăm că, în anii 2012-2015, profesorul Romeo V. Țurcan, împreună cu un grup de specialiști din țara noastră și din UE, au elaborat proiectul EUniAM, care prevedea consolidarea autonomiei universitare în R. Moldova. Deși documentul a fost propus Ministerului Educației în 2015, fiind apreciat și recunoscut de către experții internaționali, autoritățile noastre l-au ignorat ani în șir. Proiectul a fost finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Tempus.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!