TRĂSNEA&K°club

Cine a tradat o data, o va face si a doua oara

Colaboratorii Departamentului Investigatii, care functioneaza de cateva saptamani in cadrul publicatiei TIMPUL Satiric, au reusit sa devina posesorii unei stiri strict secrete, din surse demne de toata increderea. Se zice ca in republica se pune la cale un eveniment mult mai important decat cel de la 7 aprilie, cand a fost organizata asa-zisa devastare a celor doua institutii de stat pentru a fi motivata reparatia si renovarea lor, operatie planificata inca in 2006, dar careia nu i se putea gasi pana acum un clenci temeinic, un motiv ca lucrarile respective sa fie demarate.

Vorba e ca noua formatiune a lui Marian Lupu capata pe zi ce trece o autoritate deosebita in randul fostilor angajati ai guvernului, inclusiv ai ministerelor de forta. O parte dintre acestia si-au expus deja pasul lor energic in cadrul unei recente conferinte de presa, reusind sa adune sustinatori si din mijlocul angajatilor activi ai actualului corp militar al Armatei Nationale si ai Ministerului de Interne. Se pune la cale o schimbare brusca a conducerii tarii, in care oamenii cu epoleti vor pune stapanire provizorie pe cele mai importante institutii de stat. Acest eveniment se poate intampla imediat dupa alegeri, in cazul in care se va dovedi ca PCRM a obtinut iarasi o majoritate de voturi prin fraude, sau chiar in ajunul scrutinului din 29 iulie, daca pana atunci vor fi acumulate suficiente probe incontestabile ca Partidul Comunistilor, prin violenta si agresivitatea sa, a fraudat masiv campania electorala. Stirea este confirmata si de urmatorul argument care nu poate fi dezmintit: sa nu uitam ca adjunctul lui Marian Lupu, in Parlament, a fost Iurie Rosca, cel care monitorizeaza acum ministerele de forta si care ii poate veni in ajutor fostului sau sef in desfasurarea operatiei care se pune la cale. Or, o vorba din batrani zice: cine a tradat o data, o va face si a doua oara. Iar o alta zicala din popor ne invata: in orice zvon este si o parte de adevar. Vom trai si o vom vedea-o si pe asta. Pana atunci nu a ramas mult…

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *