Astfel, spațiul public a fost recucerit, discret, de cele mai odioase creaturi tulburi și mutanți roșcați ai epocii Voronin.
Cei care ani la rând au mințit poporul cu televizorul și cu ziarele roșii-oranj, slugi grețoase devotate personal generalului Voronin, continuă să mintă zilnic de la ecranele altor televiziuni sau de pe paginile acelorași fițuici imunde și suverane, autointitulate „gazete”. În privința acestora nu se avansează nicio revendicare de lustrație. Ca urmare, vorba ceea: azi, la vremuri noi, tot noi, adică „jurnaliștii” lui Sangheli și Moțpan, Lucinschi, Roșca și Tkaciuk. Apropo, vă mai amintiți de fosta „echipă de aur” de la EU-tv-ul lui Roșca? Vă amintiți ce fel de „jurnalism” practica respectiva „echipă” până la 2009, când seară de seară se făceau „emisiuni” de „analiză politică” sau „revista presei”? Șuvoaie năvalnice de mizerie curgeau în capetele oponenților lui Roșca și Voronin. Aceștia n-au plătit cu nimic pentru nimic. Și-au făcut mea culpa? S-au retras din presă? Ba bine că nu… Dimpotrivă, unii din foștii „moderatori” și „analiști” ai acelor porcării televizate, adevărate opere de șantaj și linșaj public, astăzi apar la o altă televiziune, după ce a fost închisă NIT, apar „curăței” și „echidistanți” de parcă niciodată nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le pute a „EU-Roșca tv”. Această faună mediatică lipsită de scrupule și principii, care ciugulea lacomă din palma lui Voronin (Roșca, Lucinschi ș.a.), chiar formase în timpul lui Voronin o organizație profesională a lor, numită, dacă nu mă înșel, Liga jurnaliștilor profesioniști. (De altfel, e spus foarte exact: „profesioniști”, numai nu s-a specificat în ce anume erau mari profesioniști.) Astăzi, toți membrii acelei faimoase LIGI s-au reprofilat și s-au aciuat pe la alți patroni. Fără obraz, cu tupeu de târfă, aceștia continuă să-și facă „meseria”, provocând un grav prejudiciu de imagine adevăratei bresle de jurnaliști, care e reprezentată, totuși, de oameni onești și patrioți care nu au colaborat cu vechiul regim.
Acum când se vorbește atâta despre nevoia unei legi a lustrației (apropo, despre necesitatea adoptării acestei legi strigă cel mai tare indivizii care se tem de ea și anume ei vor torpila-o în Parlament), trebuie să vorbim despre două perioade istorice distincte. Prima perioadă e până la prăbușirea URSS, iar a doua e cea care a urmat după 1991 și care include anii 2001-2009 (regimul Voronin). Dacă vizavi de prima perioadă se vorbește că, chipurile, ar lipsi dosarele pentru că ar fi fost duse nu știu unde, nu cred că la fel s-a întâmplat și cu dosarele care se referă la perioada a doua, îndeosebi la cea cuprinsă între anii 2001-2009. Dacă anul 2009 poate fi considerat anul în care regimul comunist a fost înfrânt și RM a deschis o nouă pagină a istoriei sale, atunci este imperativ important să se deschidă dosarele acelor jurnaliști care, sub aspect „operativ” și „ideologic”, în această perioadă s-au… manifestat cel mai activ. Tot acești „domni-tovarăși” sunt și astăzi foarte activi – unii pe același front, alții pe alte fronturi. Este foarte important să se știe cine sunt acești „lideri de opinie”, cum au ajuns ei în presă, cui au slujit (nu numai pe timpul defunctei URSS, dar și după), vrem să știm cine a tras în noi și după `91-`92, îndeosebi între 2001 și 2009, nu numai pe timpul defunctei URSS.
Abia după asta am putea să discutăm despre pluralism politic și sinceritate în meseria de jurnalist. Nu-i așa, băieți?
