MUSCA la Ararat

Cine are succes la fete lucreaza mai bine

Cu ani in urma, pe cand edil al capitalei era Serafim Urecheanu, jurnalistii erau la mare cinste – la sedintele primariei stateau la cateva mese asezate in semicerc, putin in spatele primarului, de parca faceau parte din Curtea cu jurati. Nu stiu care o fi fost subtextul, ori dlui Urecheanu ii placea sa fie inconjurat de fete frumoase (majoritatea reporterilor sunt domnisoare de la diverse publicatii si agentii), ori acestea focalizau atentia sefilor de subdiviziuni sau a consilierilor si primarul conducea mai usor sedintele, gestiona cu mai mare eficienta problemele de pe ordinea de zi.

Partea pozitiva a acelor sedinte era ca sefii de directii, dupa ce priveau ziaristele aproape o ora, aveau o pofta mai mare de lucru: strazile capitalei erau maturate, troleibuzele mergeau fara intarziere etc.

Dupa producerea schimbarii (daca facem abstractie de interimatul celor doi primari care s-au dat cu comunistii), Dorin Chirtoaca si-a zis sa schimbe totul d’a capo. El a trecut in capul mesei, in semicerc, unde pana atunci stateau ziaristele, acestora indicandu-li-se sa se aseze pe scaune de-a lungul peretilor, iar in locul lor au fost asezati primarii de localitati din suburbiile capitalei. La inceput, acestia se simteau bine, cum-necum erau vazuti, aratati la televizor, se simteau importanti, mai ales ca si misiunea lor era una importanta si de folos pentru cetateni. Dupa o vreme insa, unii primari s-au cam plictisit si in timpul sedintelor se intampla sa adoarma. Dar e imposibil sa nu fii observat atunci cand te afli in capul mesei. Si, dupa ce se acomodase cu noul post, dupa ce a mai inteles cum decurg lucrurile la primarie, edilul capitalei a inceput sa-i critice pe primari pentru lacunele din munca lor: ba ca e mult gunoi, ba ca drumurile sunt proaste, ba ca oamenii se plang ca n-au apa potabila si nici de foc etc. Bietii primari de comune nu se simteau in apele lor, fiind criticati in vazul unei sali pline. Stateau ca elevii la tabla cu tema nefacuta si nici nu aveau in spatele cui se ascunde. Rand pe rand, acestia s-au mutat pe scaunele din fundul salii, macar sa nu ii priveasca asistenta in ochi atunci cand sunt certati. Si asa a ramas Dorin Chirtoaca singur in fata tuturor, incat, uneori, iti este mila de el ca nu are cine sa-i intinda o mana de ajutor, sa-l sustina. Iar daca de acum incolo si Mihai Ghimpu pleaca in parlament, chiar ca ramane singur cuc.

Nu ca noi, jurnalistele, ne-am topi de dorul lui, dar ce nu fac femeile pentru binele societatii? De aceea, ne permitem un sfat nevinovat: cheama, domnule primar, ziaristele inapoi, alaturi de dumneata, cum era pe timpul lui Urecheanu. La urma urmelor: cine are succes la fete, are succes si in munca de toate zilele. Daca v-ati inconjura cu fete, ati fi inconjurat si de mai multa atentie. Si grijile v-ar parea mult mai mici, si treburile urbei ar fi rezolvate mai lesne, cu mai putini nervi. Macar ati fi cu moralul ridicat…

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *