De ce rușii țin R. Moldova captivă, dar vinovată este mereu dreapta?

În cei 30 de ani de existență a Republicii Moldova, societatea a fost obsedată de ideea unificării partidelor ne-rusești, care la Chișinău sunt numite „partide de dreapta”. Ecoul lozincii din anii ‘90, „Unire moldoveni” este în continuare văzut ca un leac despre care se credea că are puterea să vindece toate bolile și virușii.

Fie că este vorba de dezbaterile publice, sau discuții la bucătărie, mereu se termină cu aceeași concluzie – vinovată este dreapta care nu are capacitatea de a „se uni”. Chiar și la un editorialul mai vechi, lumea pe rețelele de socializare “concluziona”: dreapta e de vină, care, spre deosebire de partidele de stânga, nu are capacitatea de a se unifica.

Am făcut o adevărată isterie din unificarea/ne-unificarea dreptei sau a unioniștilor. Victoria socialiștilor de la Hâncești a scos din nou în prim plan problema „unificării dreptei”. La orice pas, cu orice ocazie, dacă trebuie să găsim o scuză pentru starea jalnică a peisajului politic din RM, explicația este mereu aceeași – dreapta ne-unificată.

Cât „de dreapta” sunt pro-europenii și cât „de stânga” sunt pro-rușii din Moldova?

Opțiunile politice se clasifică în funcție de ideologia pe care și-o asumă. Acest factor „filosofic” este definitoriu și vital, caracterului sau actului politic exercitat. Suporterii dreptei politice, de-a lungul istoriei, au militat frecvent pentru conservarea statu-quo-ului, astfel făcând apel la ordine, echilibru, morală și tradiție, iar stânga a fost atribuită mișcării reformiste (astăzi se autoidentifică ca fiind progresistă) pentru că milita pentru modernizare, transformare sistemică și progres social. Aripa stângiștilor, mai ales în vremurile tulburi ale Revoluției Franceze, contesta cu fervoare ordinea socială de până atunci, militând pentru reforma integrală a statului.

Calificarea partidei pro-europene ca fiind de dreapta, iar a partidei pro-imperialiste ca fiind de stanga este una în egală măsură diletantă și demagogică. Poziționarea „de stânga ori de dreapta” survine doar atunci când discutăm despre proiecte clare cu impact în societate. Dacă ar fi să analizăm, din această perspectivă, actorii politici de la noi am observa că partidele care se considerau de dreapta, de fapt promovau politici puternice de stânga, iar cei de stânga promovau politici uneori chiar ultra-liberale. Politicienii pro-europeni, de regulă, veneau din mediul intelectualității care erau oameni tradițional, în fosta URSS, oameni săraci, iar cei de stânga sunt exponenții oamenilor bogați (fosta nomenclatură și-a păstrat privilegiile, transformându-se în noua oligarhie). Din punct de vedere pur ideologic, Dodon&Co sunt ultranaționaliști care abundă de extremism de dreapta! (mai multe detalii despre acest aspect aici)

Adevărata linie de divizare între cele doua curente constă în valorile „comune”, pe care nu le împărtășim! Sau iarăși despre Geopolitică…

Societatea moldovenească este structurată într-o manieră specifică, în dependență de nivelul de cultură și educație, dar subordonată necondiționat factorului etnic. Astfel, persoanele instruite, informate și educate, de regulă, împărtășesc opțiunea pro-europeană, iar cei cu un nivel redus de cunoștințe, educație, la care se adaugă și „minoritățile imperiale” încă mai tânjesc după defuncta URSS. Aici se află adevărata linie de divizare între cele doua mari plăci tectonice sociale din societatea noastră. Această structurare socială generează, la rândul său, două opțiuni electorale majore – opțiunea pro-europeană și opțiunea pro-putinistă (pro-brejnevistă). Anume exponenții acestui curent electoral l-au ținut pe Voronin la guvernare 10 ani, cruciali pentru integrarea europeană. Tot aceștia sunt cei care îl votează în zilele noastre pe Dodon. Din aceste considerente, toată retorica, promovată vara trecută de liderii „partidelor de dreapta” și partizani ai așa numitei „națiuni civice moldovenești”, referitoare la „deconectarea butonului geopolitic”, poate fi calificată ori ca diversiune ori ca tâmpenie.

Votanții pro-europeni, după cum menționam mai sus, sunt oameni instruiți, cu o gândire critică, pentru care nuanțele au contat și vor conta mereu. Spre deosebire de putiniști, ei pot fi socialiști, liberali, republicani, libertarieni, conservatori sau chiar monarhiști. Acești votanți vad diferențele între Maia Sandu, Andrei Năstase și Dorin Chirtoacă. Astfel, încercarea de a explica eșecul partidei pro-europene prin „incapacitatea liderilor de a se uni” este total greșită, ba chiar contraproductivă.

Niciodată Maia Sandu, care este un politician pro-european, nu se va „uni” cu unionistul Chirtoacă, care la rândul său tot „pro-european” este. Există o serie de realități, care nu pot fi ignorate, care fac acest lucru imposibil. Desigur, ura față de Dodon, îi poate apropia pentru moment, dar nefiind vorba de o uniune ideologică, nu este ceva care poate dura. Este suficient să amintim cum i-a unificat ura față de Plahotniuc pe Maia Sandu și Andrei Năstase, după care au avut mari dificultăți în actul guvernării, iar țara, după formarea coaliției PSRM-PD de facto este guvernată de fostul PCRM. Din peisaj au dispărut Vladimir Voronin și Vladimir Plahotnic, în rest statul se comportată exact la fel.

Întro societate liberă și democratică este absolut normal, chiar de preferat, ca oamenii să aibă mai multe opțiuni, doar atunci verbul „a alege” se manifestă în sensul său complet. Dacă crede cineva că vom „ajunge în Europa” printr-un truc electoral, în care anihilăm anumite opțiuni, pentru a favoriza altele, se înșeală amarnic. Mai mult decât atât, aș spune că șansele unui candidat pro-european să câștige sunt direct proporționale cu numărul de candidați puternici care se vor angrena în luptă, fie ca cel mai bun și cel mai abil să câștige.

Partidele pro-europene ar trebui să concureze între ele, venind cu cea mai bună ofertă politică și umană. Ar trebui să elimine „pupincurismul” ca element esențial al vieții de partid și să caute să atraga oameni cât mai competitivi. Partidele pro-europene trebuie să se dueleze prin idei și oferte către public, dar nu să se măcelărească între ei în stil roșchist, astfel încât mai apoi să poată forma coaliții și să poată guverna. Așa ar trebuie să funcționeze democrația, dar noi mergem iarăși pe „căi originale” – anihilarea opțiunilor pe segmentul pro-european, pentru că așa ne simțim mai confortabil. URSS-ul din capul nostru este încă atât de viu!

E timpul ca minoritățile imperiale să se unească în jurul unor valori cu care rezoneaza și majoritatea pro-europeană: statul de drept, democrația, libertatea de exprimare etc. Mai mult decât atât, deși este departe de mine să cred că promotorii moldovenismului civic doresc binele oamenilor, care locuiesc în această țară, este evident că, dacă vreodată toți cetățenii din RM se vor „uni” în jurul unor valori, acestea nu pot fi decât valori occidentale: democrația, statul de drept, libertatea de exprimare.

Noi, majoritatea din R. Moldova, nu vom accepta niciodată ca acest stat, chiar și semieșuat, depopulat și fără perspective clare de integrare în UE, să se transforme într-o Coree de Nord, așa cum se pare că va deveni Rusia lui Putin.

Sigur că nu toți reprezentanții minorităților din R. Moldova îl adoră pe Putin. Dar majoritatea rămâne, fără dubii, îndrăgostită peste măsură în micuțul dictator de la Kremlin și în mentalitatea imperialistă.  

ARHIVA TIMPUL
august 2020