Circul din justiția noastră reformată
S-a simțit prost și a rămas liber
Invocând motivul că se simte prost, Șor nu s-a prezentat la judecată și instanța a hotărât să dea dovadă de toleranță și să amâne încarcerarea sa până la decizia Curții de Apel, care va fi executorie.
Deși implicarea nemijlocită a edilului de Orhei la jaful bancar este evidentă, după cum arată și rapoartele companiei Kroll, nimeni nu s-ar mira dacă acesta va rămâne liber și în continuare. Autodenunțurile pe care el le-a depus contra lui Vlad Filat și Veaceslav Platon ar putea să-l scoată în cele din urmă basma curată, în pofida faptului că ceilalți doi au fost ținuți în arest chiar din momentul reținerii și nu vor vedea curând libertatea. Din aceste considerente, e puțin probabil că, în această țară, mai crede cineva că deciziile procurorilor și ale magistraților în cele trei dosare au fost luate conștiincios, fără a fi dictate din afară.
Și de ce ne-am mira? Ce nu se poate întâmpla în R. Moldova?
A cheltuit 100 de mii de euro și a rămas fără nimic
Priveam deunăzi, la o televiziune, un reportaj despre o tânără mamă care, beneficiind de ajutor din partea părinților aflați la munci în Europa, și-a cumpărat în Chișinău un apartament de 75 mii de euro și a investit în reparație alte 25 de mii de euro. La un moment dat, însă, ea a aflat că apartamentul său are un alt proprietar – un anume cântăreț, care de ceva vreme o alungă afară. Chiar dacă administratorul firmei care a vândut imobilul recunoaște că muzicantul a obținut locuința prin documente false, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) l-a declarat recent pe acesta drept proprietar de jure al imobilului, ceea se prevede inclusiv evacuarea forțată de aici a tinerei mame și a copilului. E adevărat că instanța a obligat firma de construcții să-i ramburseze femeii cheltuielile, dar acest lucru este imposibil din simplul motiv că firma respectivă se află în pragul falimentului.
Din păcate, de data aceasta Curtea nu a ținut cont nici de buchea legii, nici de bunul simț, nici de elementara demnitate umană. Când priveam acest reportaj, mă gândeam ce hotărâre ar fi luat CSJ, dacă tânăra alungată din casă ar fi fost fiica vreunui magistrat sau al vreunei influente persoane din partidul care ne conduce țara. Nu încape îndoială că decizia ar fi fost una total diferită, iar muzicantul ar fi putut să se trezească peste noapte în izolatorul CNA.
Astfel, această decizie aduce a abuz de putere și complicitate la un furt în proporții deosebit de mari din avutul unei persoane fizice. De unde putem conchide că oricine dintre noi, în cazul în care devine victimă a unor fărădelegi monstruoase, ar putea ajunge boschetar, fără niciun drept la apărare, dacă justiția se încumetă să declare infracțiunea în cauză drept una legitimă…
Și de ce ne-am mira? Ce nu se poate întâmpla în R. Moldova, unde asemenea decizii se iau, de fapt, și în alte cazuri, despre care presa a scris cu vârf și îndesat?
A fost reținut, dar nu poate fi arestat
Așa stând lucrurile, nu văd motive de indignare nici în ceea ce privește REȚINEREA de zilele trecute a controversatului judecător Oleg Melniciuc. Fost președinte al Judecătoriei Râșcani, acesta a devenit cunoscut în spațiul public după ce și-a angajat rude în instanța pe care o conducea și a înscris pe numele mamei sale de 79 de ani, pensionară și locuitoare a unui sat, un teren și trei spaţii comerciale din Chișinău cu o suprafaţă totală de aproximativ 500 de metri pătraţi, precum și mai multe apartamente într-un bloc care se construiește pentru magistrații de la aceeași judecătorie. Mai mult, potrivit ZdG, anul trecut, Melniciuc şi-a cumpărat un automobil, Mercedes ML 250, fabricat în 2015. „Deşi judecătorul precizează că automobilul ar fi costat 450 de mii de lei, pe site-urile de anunţuri, un asemenea automobil costă aproape dublu. Oleg Melniciuc mai precizează că a cumpărat maşina plătind pentru ea 298 de mii de lei, practic suma donată de mama sa, plus un teren pentru construcţii”, menționează aceeași sursă. La începutul acestui an, președintele Igor Dodon a respins candidatura lui Melniciuc pentru funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău, iar, în martie, Procuratura Anticorupție a intentat un dosar penal, în care judecătorul este bănuit că, pe parcursul anilor 2014-2016, ar fi obținut venituri cu circa 700 de mii de lei mai mult decât a declarat oficial.
Și iată că marți Oleg Melniciuc s-a trezit cu procurorii la poartă. După ce au efectuat percheziții la domiciliul său, aceștia l-au reținut pentru 72 de ore pentru audieri. La prima vedere, nimic nou, însă dedesubturile celor întâmplate ne fac să înțelegem că am putea asista la o nouă farsă a justiției autohtone. În primul rând, după cum prevede și legislația, procurorii au obținut dreptul de a interveni în acest caz în temeiul deciziei Consiliului Superior al Magistraturii. În al doilea rând, însă, Melniciuc nu poate fi privat de libertate mai mult de trei zile, deoarece CSM a permis doar reținerea sa, dar nu și arestarea… Adică, astăzi, el ar trebui să revadă libertatea.
De ce numai Oleg Melniciuc?
Rugat să dea explicații pe marginea acestui caz, Teo Cârnaț, unul dintre membrii Consiliului, a declarat presei că instituția pe care o reprezintă a dat acordul doar pentru percheziționarea, reținerea și aducerea silită în fața organului de urmărire penală a lui Oleg Melniciuc și a considerat prematur acordul pentru o eventuală plasare în arest a magistratului. „Dacă va fi nevoie de arest, procurorul general va trebui să vină repetat în fața membrilor CSM pentru a argumenta necesitatea măsurii preventive”, a adăugat Cârnaț. De necrezut, dar adevărat, deoarece puțin mai devreme și procurorul general Eduard Harunjen afirma același lucru.
Această hotărâre absurdă și lipsită de sens nu are nicio explicație logică. Deoarece, dacă se va constata că Melniciuc este nevinovat, el oricum va fi eliberat. Dar, în caz contrar, de ce i se acordă imunitate? De ce procurorul general ar trebui să mai pregătească o interpelare, CSM să se mai întrunească într-o ședință, în timp ce judecătorul vizat, dacă are cetățenie română și se va simți cu musca pe căciulă, ar putea șterge putina din R. Moldova?
Iată de ce se pare că avem de a face cu un nou spectacol montat în culisele puterii de la Chișinău. Cu atât mai mult, cu cât Oleg Melniciuc nu e singurul magistrat din R. Moldova care deține averi fabuloase și își înscrie bunurile pe numele părinților. Pe cine și de ce să fi supărat acest judecător, dacă numai el a fost alesul care, după ce a intrat și în dizgrația președintelui Dodon și a conducerii țării, sistemul îi arată din deget, dar nu se grăbește să-l bage la zdup?
Oricare ar fi motivul, de ce ne-am mira? Ce nu se poate întâmpla în R. Moldova?