Actualitate

Cisco: Traficul de date pe dispozitive mobile va crește de 7 ori până în 2021;numărul utilizatorilor de telefoane mobile va fi de 5,5 miliarde

Raportul de specialitate relevă, totodată, că, în următorii patru ani, numărul abonaților la utilități, precum apă curentă, va ajunge la 5,3 miliarde, în timp ce utilizatorii de telefonie fixă vor însuma 2,9 miliarde de persoane. Numărul utilizatorilor de conturi bancare va tinde către 5,4 miliarde, până în 2021.

Conform Cisco, în perioada următorilor patru ani, traficul mobil de date va reprezenta 20% din traficul IP total, în creștere față de 8% din traficul IP total, în 2016. În același context, vitezele de conexiune în rețeaua mobilă vor crește de trei ori, de la 6,8 Mbps în 2016, la 20,4 Mbps până în 2021, iar tehnologia 4G va susține 58% din totalul conexiunilor mobile (de la 26% raportat în 2016) și va reprezenta 79% din traficul total de date mobile.

De asemenea, numărul total de smartphone-uri, inclusiv phablete, va fi de peste 50% din numărul de dispozitive și conexiuni la nivel mondial, respectiv de 6,2 miliarde, până în 2021, de la 3,6 miliarde în 2016.

În plus, conexiunile 5G vor genera de 4,7 ori mai mult trafic decât o conexiune medie 4G și de 10,7 ori mai mult trafic decât o conexiune medie 3G.

Experții în domeniu anticipează că, până în 2021, traficul global de date pe dispozitive mobile va ajunge la 49 exabytes pe lună sau 587 exabytes anual, în timp ce conținutul video pe mobil va crește de 8,7 ori și va reprezenta 78% din traficul mobil total. Pe de altă parte, conținutul video live pe mobil va cunoaște un salt de 39 de ori, în perioada 2016 — 2021, echivalentul a 5% din traficul total de conținut video pe mobil, până în 2021.

Și în ceea ce privește aplicații de realitate virtuală (VR), lucrurile de anunță importante, Astfel, până în 2021, numărul de căști VR este estimat să crească de la 18 milioane în 2016, până la aproximativ 100 de milioane.

Cisco estimează, de asemenea, că numărul de dispozitive portabile va ajunge la nivel global la 929 de milioane, în creștere de aproape trei ori, de la 325 de milioane în 2016.

‘În 2016, 60% din traficul total de date mobile a fost descărcat; până în 2021, 63% din traficul total de date mobile va fi descărcat. În 2016, traficul lunar transferat (10,7 EB) a depășit traficul lunar mobil/celular (7,2 EB). La nivel global, numărul de hotspoturi publice Wi-Fi (inclusiv cele de acasă) va crește de șase ori din 2016 (94 milioane) până în 2021 (541,6 milioane). Traficul Wi-Fi, atât de pe dispozitive mobile, cât și de pe dispozitive exclusiv Wi-Fi, vor reprezenta aproape jumătate (49%) din traficul total IP până în 2020, față de 42% în 2015’, se notează în raportul de specialitate.

Până în 2021, cea mai mare creștere a traficului de date mobile, la nivel regional, este estimată în Orientul Mijlociu și Africa (de 12 ori raportat la anul 2016), urmată de Asia-Pacific (un plus de 7 ori), Europa Centrală și de Est, Europa de Vest și America Latină (de 6 ori mai mare) și în America de Nord (de 5 ori).

Referitor la creșterea traficului pe internet în Europa Centrală și de Est (inclusiv Polonia și Rusia), datele Cisco arată că, în perioada 2016 — 2021, acesta va crește de 6 ori

În plus, anul trecut, 81% din populația regiunii a utilizat telefonia mobilă, urmând ca, în 2021, acest procentaj să ajungă la 83%. Conținutul video pe mobil va reprezenta 79% din traficul de date mobile la nivel regional în 2021, comparativ cu 60%, în 2016. La toate aceste cifre, smartphone-urile vor contribui la 85% din totalul traficului mobil, față de 77%, anul trecut.

Tot în regiunea Europei Centrale și de Est, traficul 4G va crește de 11 ori, în perioada 2016 — 2021, și va reprezenta 87% din traficul mobil total din ECE în 2021, comparativ cu 46,5% în 2016. Aplicațiile cloud vor reprezenta 92% din traficul de date mobile în 2021, comparativ cu 85% la sfârșitul anului 2016. În plus, traficul M2M va crește de 16 ori, iar numărul dispozitivelor portabile va ajunge la 55,6 milioane, dintre care 4,2 milioane vor avea conexiuni celulare integrate (cu o rată anuală compusă de creștere de 26%, respectiv 54%).

Raportul "Cisco VNI Global Mobile Data Traffic Forecast (2016 — 2021)" se bazează pe estimările unor analiști independenți și pe informații provenite din studierea traficului de date mobile. În urma studierii acestor informații, s-au construit estimările proprii ale Cisco privind adoptarea aplicațiilor mobile, duratei de utilizare și vitezei de transmisie a datelor.

Estimările Cisco iau în considerare și alți factori importanți, cum ar fi viteza de bandă largă mobilă și capacitatea de procesare a dispozitivelor.

AGERPRES.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *