Cultură

Claudia Partole: „Mă aflu în conflict cu mine însămi…”

Recent, la Editura MOLDPRESA, Claudia Partole a publicat opt cărţi pentru copii în colecţia „Să creşti mare, puişor”: „Mâţu – Motănică”, „Muţunache cu Tractorul-Salvator”, „Noapte bună!”, „Ai grijă de tine!”, „Turte – Turteluţe”, „E minunat să fii educat şi să creşti mare şi manierat”, „Anotimpuri – Surioare” şi „Nani, puişor”. Cu aceste cărţi, ne-a spus ea, editura sus-numită a debutat la compartimentul literatură pentru copii.

Acum, la Editura „Lumina” se află în curs de apariţie romanul rocambolesc intitulat „Cu soare, păsări, câini şi melci”. Titlul iniţial, de fapt, suna astfel – „Peisaj cu dimineţi şi clipe”. „Este o experienţă matinală a mea de mai mult timp. E o relaţie de zece ani pe care o am cu natura. De altfel, prin natură eu văd lumea”, ne destăinuieşte scriitoarea.

În 2009, la Chişinău i-a apărut romanul pentru maturi „Tötentanz sau viaţa unei nopţi”, reeditat în 2011, după ultimele ei călătorii la Roma şi Veneţia, Italia. Prefaţată de Vladimir Beşleagă, lucrarea este despre exodul moldovencelor la munci peste hotare. „M-a bucurat mult faptul că romanul a fost tradus în limba italiană, afirmă Claudia. Sper că, în curând, va vedea lumina tiparului. Însă cea mai mare surpriză pentru mine a fost anul trecut în Coreea de Sud, unde am fost împreună cu preşedinta Consiliului internaţional al cărţii pentru copii şi tineret pentru R. Moldova (IBBY), Claudia Balaban, şi pictoriţa-graficiană Violeta Zabulica-Diordiev, care mi-a ilustrat cartea „Floarea iubirii”. A fost un proiect internaţional, la care au participat scriitori şi ilustratori din 22 de ţări. Cartea a apărut în engleză cu titlul „Peace story” („Istorie despre pace”). Coreenii au ales povestirea mea pentru a o traduce în limba lor. N-am scris despre război, ci am încercat prin această povestire să îmblânzesc lumea, să instalez armonia pe acest pământ, să opresc al III-lea război mondial, care urma să se declanşeze din cauza unui robinet defectat”, ne-a declarat autoarea.

În prezent, ea lucrează la o carte despre baştina ei – „Povestea satului meu” -, precum şi la o alta, care, zice, va fi cartea vieţii ei – „Trandafirul deşertului”.

„În rest, mă aflu în conflict cu mine însămi, pentru că sunt, după zodie, Geamănă, astfel încât unul trage într-o parte, altul – în alta”, ne-a mai spus dna Partole.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *