Acestea sunt Legea despre funcţionarea limbilor vorbite pe teritoriul RSS Moldoveneşti, articolul 11 din Constituţie despre neutralitatea R. Moldova, aderarea R. Moldova la NATO. Toată lumea normală înţelege că Legea despre funcţionarea limbilor e anacronică, fiind adoptată în contextul realităţilor din URSS, astăzi ea nu e pur şi simplu învechită, ci frânează evoluţia firească a societăţii în domeniul naţional. Argumentul care se aduce în favoarea tăcerii e cel clasic: respectiva lege e una organică şi nu ajung voturi pentru a o anula sau modifica. Toată lumea normală înţelege că aşa-zisa neutralitate a R. Moldova e o ficţiune care umileşte acest stat, pe al cărui teritoriu se află o armată străină de ocupaţie. (Articolul 11 din Constituţia RM stipulează: 1. RM proclamă neutralitatea sa permanentă. 2. RM nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.) Despre ce fel de neutralitate putem vorbi când o parte a teritoriului naţional se află sub ocupaţie rusească? La fel stau lucrurile şi vizavi de problema relaţiilor R. Moldova cu NATO. Sub pretextul… constituţional că R. Moldova este un stat neutru, relaţiile cu NATO sunt trecute în categoria celor periculoase şi interzise.
Chiar dacă primul argument, cel legat de lipsa voturilor, sau şi celelalte, invocate în legătură cu articolul despre neutralitate din Constituţie trag la cântar şi nu pot fi neglijate, de ce să nu fie şi cine are interes să nu fie dezbătute în public? Nu sunt adeptul teoriei conspiraţiilor mondiale, dar uneori am senzaţia că cineva, cu bună ştiinţă, manipulează societatea moldoveană într-o direcţie anume, dorită de cineva. Cum se face că problema glotonimului şi etnonimului (limba româna şi popor român) este pusă pe tapet şi readusă în discuţie publică de câte ori e nevoie, adică exact atunci când nu e nevoie, când trebuie blocată o reformă proeuropeană, iar despre neutralitate, de exemplu, se tace metodic? Oare noi nu ne-am convins în aceste două decenii şi ceva ce s-au scurs de la declararea Independenţei că nu (numai) Transnistria, dar şi articolul 11 din Constituţie, despre neutralitate, este o piatră de moară legată de picioarele statului R. Moldova, pentru a fi (men)ţinut în sfera de interese a Federaţiei Ruse? Oare nu este clar că, fără a deveni membră a NATO, R. Moldova nu va deveni membră a UE, ci se va mai autoamăgi încă un deceniu cu aşa-zisul „parteneriat estic”? De ce dar şi noi, jurnaliştii, facem jocul politicienilor mincinoşi şi evităm dezbaterea acestor subiecte, participând la complotul tăcerii împotriva propriei ţări?
